miercuri, 29 decembrie 2010

A fi si a vrea


Dimineata m-a suprins citind Portretul lui M - autismul in contextul schopenhauerian al etapelor vietii e definit prin "a fi" si nu prin "a vrea " - a fi in modul cel mai simplu , a lua lucrurile asa cum sunt , concret , curat - a vrea - a sti sa distingi intre trucaj ,disimulare ,intentii si onestitate ,lucruri spuse simplu si direct.

Asa ca hai sa fim i-am zis constintei mele si a cazut instant intr-o betie dionisiaca , m-am trezit inconjurata de satiri , tarata intr-un val de rosu si negru - unde simtirea cazuse in amortire si visul era singura punte catre real .
Infernul este pentru Dostoievski un loc in care nu se poate suferi - deci intr-adevar suferinta are origine paradisiaca , edenica . Ce naiv totusi sa ne impunem limite , sa actionam cu degetul stang la ora 12 pe buricul decetului drept al "obiectului" pasiunii noastre , calculat , mecanic - sa numim acest lucru limita salvatoare .
In fond oamenii incearca sa se salveze de la suferinta nestiind ca totusi un Supraeu va prelua "the hard work" .
Ratacirea in epuizabil si in domeniul carnal presupune o dezechilibrare , o situare pe planul secund a materiei spontane , intuitive , imaginative si o fecundare in efemeritate .
Iarasi gresit pentru ca efemeritatea nu presupune ca nu te vei rataci niciodata - dar pare mai usor sa te ratacesti in labirintul dedalic cu himerele sale atunci cand permiti aparitia instaurarii domniei instantei spirituale .

Revenind am inceput sa ma plimb cu constiinta prin Arcadia tot cautand si cautand-calcam cand pe scoici , cand pe nisip , cand pe fire de iarba ,pe diftongi si triftongi si degeaba.
In afara de temerea de a ma pierde intr-o zi pe mine si putinul frumos ramas , mi-e teama de frigul din oameni .
Cand locuiesti intr-un om si opacitatea domina structura sa interna - e frig si e bezna - e atat de frig incat e iarna , iar iarna capata atributele tragice ale unei siberii , doar in siberia alba , rece , frivola si neclara se pot eterniza sentimentele. Doar in bezna se poate forma nucleul emotional rezistent la frigul uman -50 de grade pentru sertarul cu emotie .

Nu stiu ce sa fac , nu stiu ce sa spun , nu stiu de unde sa gasesc macar aceea ata subtire pe care trebuie sa inaintez ca un acrobat dar cu toate acestea sa gasesc acel drum dinainte construit cel putin pentru primele clipe ale zilei .
De parca Hilde ar trai in lumea numita "cuvintul care epuizeaza" , de parca cuvantul "dor" m-ar consuma complet si ar instaura sila in trupul celui care aude cuvantul , o sila fluida si macabra . Ca si cum "as putea sa " e viermele de pe strada lui Horia Garbea , "dar strada asta e un tub viu / un vierme cu numele meu / si la capatul ei nu sta nimeni / nu ma asteapta nimic.
Daca a oferi e vazut ca deja ca o tulburare de personalitate schizoida , daca a vedea are sens restrictiv - in domeniu arhitectural si plastic- daca as suspina si mi-ai zice ca eu am crescut in afara lumii , ca si cum deja as fi un pom vestejit - toti am fi copaci in afara raiului si rodul (sentimentul ) ar presupune tradarea noastra , sentimentul fiind insusi finalitatea si hazardul .
Nu va ramane nici pomul din noi ci vom ramane obiecte capabile doar de gestionarea dosarelor interioarelor noastre , iar arhiva mea e deja plina si bilantul sentimentelor e tot pe - .

Lasa-ma macar o clipa sa incerc sa-ti desurubez cerul de teluric .
Lasa-te in plutire chiar daca e doar visul .
Stim - durerea doare si orice moarte e tragica.

joi, 23 decembrie 2010

Conversatie imaginara cu bunicul meu



Inexplicabil sunt fericita.
Inexplicabil iti multumesc.
Tu sa ramai cuminte imi spuneai acum 8 ani , de aici , din acest no man’s land am cam uitat sa uit , recompun puzzle’uri si ma intorc la fel de fragmentata in cuibul matern ( ca la Popescu “sufletul sta in trup ca in ma-sa”, dezorientata si cu palmele la fel de aspre ca un ger Siberian.
Cu drag si dor tot caut .
-Si cum merge cu cantecelele despre banalele baloane?
Daca m-ai intreba asta ti-as zice ca am crescut asa mult incat fetita cu baloanele a plecat departe sau a tremurat viata in ea atat de tare incat s-a speriat si mai mica si mai slaba si a disparut complet ..
-Cat de departe ?(tot nu vrei sa crezi ca a disparut de tot)
Departe de tot.
Daca m-ai intreba daca sunt inca speriata de brutalitate si de fiarele albe ce rup gardurile sufletului – ti-as spune ca sunt mai speriata ca oricand dar ma apar.
Cat de dor…cat de nesfarsit de dor imi este sa ma iei in brate si sa ma tii pe umerii tai , eu sa iti arat tot soiul de semne ciudate pe cer si luna si tu sa imi spui simplu : astea sunt legile firii . Sa nu te scuzi pentru viicile tale , sa nu incerci sa le repari cu binele nemuritor ai ochilor tai mari si albastri.
Sa ma rogi sa uit de parcul copilariei mele , “gradina asflaltata” a spitalului Fundeni , sa ma rogi sa ma iert si sa fiu mai putin aspra cu cei ce nu fac nici un efort sa ma inteleaga.
Sa ma reinveti sa bat cuie in garduri si sa atarn in ele tot ce e urat si descompune . Sa ma inveti iar sa scot cuiele cand ma vindec .
Sa ma consider iar lipsita de logica si plina de joc , sa imi amintesc de cum am curatat casa sufletului bunicii asteptand sa te intorci acasa.
Sa imi amintesc de fata care credea ca se poate , daca tu crezi si lupti se poate ..

P.S : cheile sunt tot sub presul din fata usii , intra data viitoare cand mai vii , ti-am pastrat vin demidulce si soare in cana , nucul de langa casa inca asteapta sa tai ce-I uscat din el .
Iti multumesc ca din cand in cand iti mai suprapui cate un gand cu constiinta mea .Iti multumesc pentru simplitatea zilei de azi-astept sa ne scriem iar in aceeasi tacere metalica.

miercuri, 15 decembrie 2010

Ludic sau tragic?




Sunt un punct negru pierdut in albul tau , uneori ma ascund asa bine pe sub norii din toracele tau sau in luna din palme incat nu ma vezi sau ai impresia ca eu as fi un semn din nastere .
Alb si negru , ce pacat ! Multi ar fi spus ca noi suntem tabla de sah pe care s-a nascut dragostea , ce naiva eram , tu doar ai aruncat culorile , frumoase mainile tale , imi placeau mai mult cand nu erau pensule , cand nu aruncai toata culoarea si efervescenta pe o tabla de sah .
Murdarie , murdarie si neantul in diferitele lui forme : tacerea si absentele tale . Nu ai venit si nu o sa vii.
.................................................................................
Te-as contamina cu negrul meu sa iti fie si tie la fel de sila cum m-ai facut pe mine sa-mi fie sila , ti-as da sangele meu sa iti ajunga , sa iti vampirizezi obiectul , obiectul da , nu conteaza numele ci conteeaaaaza…. SCOPUL !
Schopenhauer vedea in muzica o puritatate aparte , puritate care se va fluidiza intr-o divina nulitate .
In intuneric mereu esti mai cald , in intuneric nu te mai gandesti la autocreatie , intunericul pentru tine e doar élan .
Asa ca hai sa traim viata fara urmari , sa umbram dezbracati intr-un intuneric mai rosu ca primul inger ce a savarsit un pacat sangeros , hai sa ne sfasiem si hai si mai bine , venind iarna sa ne luam cadouri .
Am sa iti iau o stea (chipurile e calda) si voi lasa sa te joci cu ea pret de o apocalipsa si apoi te voi lasa sa o adapostesti pe culoarele dedalice ale mintii tale .
Ai obosit ? Am obosit si eu , sa te scriu , sa ma scriu , tu te vei cupla acum cu tacerea si eu voi astepta sa iasa constelatii din tine sa trezeasca Supraeul . Va fi o lupta a constelatiile , o lupta cu natura moarta si universurile artificiale din trupul meu fragmentat.
O sa ma trezesc din cosmar , o sa iti fac ceai si o sa imi tremure mana pe cana , o sa plang , o sa ingenunchez , o sa iti scriu , o sa ma dau de gol spunand ca sunt femeia rupta din poemele lui Adrian Suciu „stau
în singurătatea mea ca melcul în singurătatea lui”,
a spus; a tot scris şi-a şters pe-o hîrtie;
a răsturnat ceaiul pe masa neagră. În
viaţa oricărei femei, m-am gîndit,
se intră pe uşa din faţă.
Usile sunt mecanisme complicate , deschid si inchid , ai parte de finitudine daca nu le deschizi si de infinit daca deschizi , vei gasi doar suflet si nu carne. O sa contruiesti din mine tuneluri spre lume , o sa faci din mine chei pentru cine stie ce case , o sa faci din mainile mele sfori pentru a te agata de toate fericirile tale .
Exista riscul sa construiesti din mine tuneluri spre lumea unei femei pe care n-am vazut-o niciodata , o sa ma consume pana nu va mai fi nimic , o sa devin un act , o sa iei autorizatii , titluri de proprietate , o sa ai sfori si chei .
O sa te urasc pana cand o sa locuiesti in mine , o sa te urasc pana o sa iti fiu casa , o sa fac din tine un copac roditor , in care fructele sunt lutul si dezamagirea , abisul si tacerea , o sa te victimizezi , o sa plangi si o sa rupi din tine , o sa te stergi pe picioare de atata mine , ne vom trada brutal , vom suferi schimbari de consistenta , vom trece dintr-o realitate in alta si vom pleca impreuna fara sa stim unul de celalalt.
Iar femeile si barbatii care ne-au iubit vor muri de plictiseala iar noi ne vom imbata cu empatie si ludic , iar maine vom locui pe o insula evanescenta …

vineri, 3 decembrie 2010

Moartea mea din flori-Dupa chipul si asemanarea mea


Moartea mea din flori

Ea ma iubeste . Si nu are decit o singura dorinta : sa ma vada ingropat in Cismigiu , la leagane , la nisip . Sa am gropari numai copii . Cu lopatele si galetusa . Sa ma ingroape de dimineata pana seara , in fiecare zi . Ea stie ca nu-i pe lumea asta mormant mai bun ca-n Cismigiu . Numai de la atata si atata joaca ti se pot odihni bine pacatele .Si sa mai vina si ea din cand in cand sa-mi faca cate un monument , un castel din nisip.
Ea-moartea mea din flori.
*
Bineinteles ca a ramas si gravida cu mine . Si nu numai o data - de nenumarate ori . Ramanea gravida numai cu lacrima . Ma punea sa pling in ea toata noaptea .
In ea-in moartea mea din flori.
*
In fiecare seara,dinauntru , din pervazul oglinzii , fluiera ingeru', languros , dupa ea . Ca trece zi de zi pe strada asta a lui si-o stie si-o place.
Pe ea-moartea mea din flori.

DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA MEA : Manechinele din vitrine trebuie sa aiba vreo 25 de ani . Ele sunt totdeauna elegante . Zambesc. Au fruntea inalta . Au un tonus bun. In fata vitrinei se opreste un baietel , se uita lung la ele si-si spune :" Ce bine o sa fie cand o am sa fac mare" . In fata vitrinei se opreste un batran , se uita lung la ele si-si spune .: "Ei, pe vremea cand eram si eu tanar..."

marți, 23 noiembrie 2010

Tenebrele nocturne


Ma cunosti?
Nu.
Ce vrei de la mine ?
Nimic.
Atunci ce cauti aici?
Nimicul neintamplat dintre noi.

El este un individ problematic cu capacitate de a anticipa. Acum el e capabil sa anticipeze lucrurile negative pentru ca doar ele vin , ele vin , suna la sonerie si apoi fug si se ascund , apoi devin substratul altor lucruri mult mai rele .
Lucrurile negative au functia de concetti, de contraste , pe modelul petrarchist " Moartea mea cea vie" , pentru ca tortura si deprimarea devin atributele dulcetii si vietii .
Cum e cu putinta?
Tortura si durerea ... ele intensifica dorinta creind in individ acea plenitudine pe care o da statornicia unei simtiri.

Cat despre modernismul din noi dragilor ...Incordarea moderna = elanuri suprapuse , dualismul simtire-cuoasterea , cu mentiunea ca aceasta cunoastere mereu va incerca sa opereze asupra simtirii .
In schimb atunci cand simtirea depaseste cunoasterea ...totul se spiritualizeaza .Insa totusi in spatele platonicului , in spatele iubirii spiritualizate zace el ... El sufera de nostalgie iremediabila in etapa a doua. El pare a nu-si dori nimic .
Ea se intreaba daca ar putea merge intr-un mediu reconfortant , intr-un parc mic , o gradina , o curte , un loc unde s-a nascut fericirea lui plina de tensiune.
Si se intreaba...
Merge prin casa , prin nisip , prin apa , printre scoici , gaseste o tensiune salvatoare , insa nu gaseste formula de a darui unui om o tensiune salvatoare .

-Ia bade si tu o tensiune salvatoare , mi s-a zis Abcd ca e remediu , mi s-a zis ca acolo e lumea ideala.
Dupa 10 minute el nu mai era acolo , cine stie unde era , numai ca seara el se asezase instinctiv in genunchii in fata portitei ce deschidea visele mele , mi-a zis totul numai cu ochii:
Maine ma las de muzica . Dar eu maine ma fac ceasornicar , vezi tu , dar nu orice ceasornicar , ci pe luna !

El e mereu aproape , el e mereu matinal cu toate acestea el zilnic isi cauta departarile , el vrea sa fie ceasonicar pentru un cer de hartie vesnic calator(si pentru luna).
Ai grija maine cand involuntar o sa iti tragi un scaun si o sa te asezi la usa visului meu , in spatele usii mereu e revolta si chinul tau , de tot ai ajuns pana aici mergi spre mai departe , mai e doar un pic.
Pana unde ?
Pana in subteranul cuvantului ce ne leaga.
Astazi ti-am coborat toata toamna pe deasupra cartierului tau ...
si pentru ca a vrut sa plec azi mai mult ca niciodata , el este barbatul peste care a cazut tacerea.

Sper sa te vad zambind , sper sa lasi o scrisoare , Hilde am inaltat orase spre luna , ia-l pe al tau .
A fost darnic , dupa 10 ani , mi-a dat o tacere , i-am multumit .
"...azi a ajuns la mine tacerea si fumul tau"

priveste-mi ochii si lasa-i pe ai tai sa priveasca inauntru(fara teama).
nu mai lasa se ingusteze toate drumurile spre tine
Acesta nu este nici macar un spectacol induiosator,ci doar un suflet de om.
Aceasta e o zi impaturita inutil , asezata pe rafturi deasupra liniei universului...
Durerea ne plictiseste si cu toate acestea pare o regula inventata de Noi la care ne supunem cu tandrete.

Trebuie sa plecam de aici , e intuneric (despicat in fante subtiri) , cand vom ajunge la capatul cuvintelor noastre sigur vom straluci indelung.

duminică, 21 noiembrie 2010

Trecatori,ceata,ascultare,mare



Cand m-am trezit peretii aveau culoarea marii asa ca atunci cand am pus picioarele pe podea ma asteptam sa fie nisip , ma asteptam sa fie cald , vroiam sa vina un val ,vroiam , vroiam si cand am simtit apa credeam ca era chiar un val .
Nu-i nimic mi-am zis deschizand bine ochii e doar un pahar cu apa ...Asa ca dupa ce m-am lovit de dimineata si firesc dupa ce am reinventat alfabetul (fac asta de 3 ori pe zi ma mentine tanara, va recomand ) ... mi-am notat pe marginea unei file , astazi nu ploua , astazi se zambeste si am plecat.
Am mers printre oameni , i-am observat cum ii observ zilnic , pe cei cu carti de vizita vizible , pe cei cu inima in buzunarul drept de la camasa , pe cei cu zambete pe umar si pe cei indragostiti.Pe omul a carui palarie pluteste deasupra norilor, pe fata ce merge apasat si e mereu tacuta .

Si apoi am mers , am mers , am mers pana am ajuns om fara voie : o bucata de carton care devin cutie goala ori masca a cerului .
Am fost masca a cerului si sub masca mea am stat in orasul launtric ...Nimeni nu te observa aici.
caut o strada.
caut...
caut...
pe ecranul mintii se afiseaza : eroare de conexiune.
revenim...fara rezultat.
Ma pierd pe toate strazile sau pierd toate strazile , apoi le gasesc , le ingramadesc si aleg una la nimereala.Invinovatesc orasul pentru ca nu-i gasesc strazile si marea lenesa ce zace in paharul meu de 2X2 dimineata .
Apoi numar strazile pe pasi...
1 pas,2 , 2 si jumatate , 3...Am ajuns.
Sa am curaj ?
Hai sa le multumim astazi strada aceasta mai poarta un nume , orice strada se naste a doua oara cand apare sensibilitatea . Le-am lasat si lor putin din mare. O mare pe care nimeni nu o poate smulge .

Uneori cred ca merg spre nicaieri , in toate directiile ...
Ma bucur ca am putut sa te privesc ca o pata , o pata de soare pe marea din paharul meu , banalul meu pahar cu apa !
Si uneori , noi oamenii nu suntem altceva decat o lanterna ratacita pe Campia Licurici.

duminică, 18 iulie 2010

Aer


Zambesc , cu acesti 2 nori de buzunar stransi intre degetul mic si inelar, te privesc si zambesc in continuare . Cum iti iei privirea de la mine ma uit in alta parte si incepe ploia.
-Ploua spui tu sec
-Da ploua si imi musc buzele ca sa nu plang.
-Uite ce fericita e ea si ma iei cu mana dupa gat.
Inghit in sec , da sunt fericita. Sunt atat de fericita ca ma doare . Eu tac si te intreb
Unde esti?
La capatul lumii. Tu?
La celalalt capat al lumii.
Te-am asezat pe un raft, camera mea e plina de tine , cearceafurile mele sunt pline de tine , podeaua e plina de semnele tale si peretii miros ca tine , aerul nu mai e ventilat si gata , tu esti aerul , semnul , cartea , cuvantul .
Da sunt abatuta. Mi se intampla des uneori . Nu stiu , ma opresc dintr-o data din gandurile la tine si e vid. Nu mai e alt gand . Apoi ma gandesc la actorie , ma opresc si nu mai apare un alt gand .
Cu mana desenezi cercuri pe mainile si picioarele mele. Sunt transparenta. I want to be painted black.
De ar exista un buton care sa imi reveleze transparenta mea la momentul x …ei…as vrea atunci o galeata mare de vopsea sa fiu un corp opac si atat !
Atat !
Da-ti-mi o vopsea neagra…
Acum…
Acum…

vineri, 16 iulie 2010

Oglinda?



Oglinda imi intoarce spatele nu tocmai la propriu dar imaginea fetei mele nu apare, totul e gol in afara de plinul spatelui meu.
Am cumparat custi pentru fericire
Da , ti-am cumparat si o cutie de nasturi noua
Pentru amintirile noastre viitoare
Gresia din baie a inceput sa rada cand a auzit de cutia de nasturi si s-a spart putin
Sper sa nu te superi dar stii si tu ce se intampla cu gresia , cu oamenii , cu animalele cand le povestesc de noi , incep si rad.
In miezul noptii stau si te astept cu tot cu custile pentru fericire
Cu tot cu iubirea genuina
Cu tot cuvintele
Cuvintele te asteapta la miezul noptii
Cand nu vii isi iau jobenul si palaria se urca in trasura , sau daca sunt sub 50 se urca pe un manz negru catre mai departe.
Nu ai venit.
Si nu o sa vii.
Sunt acel therapist al lui Renee Magritte , cum iti zic mereu sunt transparenta .
Un magician care are jocul in el.
Cusca cu pasari imi trece prin pantece.
Porumbei albi ar zbura spre tine la fiecare spectacol.
Mi-as modela mainile.
As face din ele pene .
Ti-as scrie poezii si in somn si ar zbura catre tine sa iti aduca un somn linistit.
Din zecile de poezii s-ar face un poem.
Intr-o zi o sa ti se faca mila si il vei lua de pe drumuri
Il vei agata deasupra patului tau.
Atunci toate piulitele ruginite ale creierului meu vor deschide seiful , da , da cel pe care il tineam inchis.
Atunci va veni indepartarea.
Atunci poemul agatat deasupra patului tau va deveni un glob de gheata .
Tic-tac.Tic-tac.
Nu-ti ramane decat sa astepti frigul unei siberii albe si furtuna.
Deasupra patului tau doar tacerea.
Toata lumea e aici.
Tu ar trebui sa fii departe !
Ia-ti dracului o harta.
Si pleaca !

joi, 17 iunie 2010

bunicul meu partea 1.


Pielea lui inca nu era acoperita de riduri , si mainile lui erau atat de muncite incat pastrau textura tineretii lui. Cu mainile acelea da , cu ele muncea zi de zi , statea in soare , se lupta cu pamantul , il mangaia , il curata , ii vorbea . Inca imi amintesc chipul lui pe patul de spital slab si tuns la chelie , nu mai era omul puternic si impunator , vorbea in soapta , abia se mai tinea pe picioare . Era un om atat de demn nici macar nu m-a mai primit in salonul sau am stat la usa , mi-am sters repede ochii , i-am zambit si am plecat , bunicul meu nu a stiut niciodata cat de mult l-am iubit . Cat de mult in iubeam in zilele de vara cand ma opream la cine stie ce carciuma sa ii cumpar mici. Bunicii mei iubeau micii , micii din balci, din carciumi , de acasa , de pe jaratec.
Imi amintesc ca aveam 11 ani si ma plimbam cu mama. Nu noi nu mergeam la cumparaturi , nici macar la plimbare ci la spital. Spitalul era biserica mea.Alb , alb , cumplit de alb . Visam alb , gandeam alb si mirosul ala nenorocit de spital era TOT ALB . Nu ma pot opri din plans de cand am inceput sa scriu . Doamne cand il vedeam pe bunicul meu in picioare iar aveam totul. Eram eu , eu o fata incredibil de bogata spiritual cu omul asta minunat si care a aflat ca e bolnav prea tarziu. La inceput cand era internat si nu stia ,toti il amageau ca e altceva . El era insa mult prea inteligent.
-Am cancer nu ? o intreba el pe mama
-Nu , cum sa ai cancer.
Cancer, metastaza cerebrala , bunicul meu a murit in chinuri groaznice , bunicul meu NU mai putea vorbi , iar eu , eu un copil de 12 ani umblam prin manastiri sa ii caut vindecarea. Dar nu bunicul meu s-a vindecat ci eu m-am vindecat de toata umanitatea , de toata bataia de joc , de toata sila odata cu moartea lui .
Nu am fost langa el. Nu… ma plimbam pe afara . In aceeasi seara l-am visat . Visul incepea cu sfarsitul bunicului meu .

duminică, 13 iunie 2010

Dana Mandru-Flacara


Probabil asta sunt eu . In forma bruta.


Risc, imi spusesem candva, nu se poate sa nu l fac sa ma iubeasca intr-o zi, si mi am pus in joc toate armele. In spatele amabilitatii cu care ma cucerise la inceput, zacea un munte de indiferenta care pe mine, indragostita, ma facea sa sufar ingrozitor la orice intalnire cu el.
- Chiar nu-ti dai seama ca tin la tine? I-am spus
- Ba da , raspunse el sec.
- Si n-ai nimic de spus?
- Marita-te cu mine.
Bucuria mea fu prea mare ca sa mai analizez tonul, gesturile, privirea pe care mi le adresase in acel moment . I-am sarit de gat spunand printre lacrimi da. El statea impasibil . Cand apropierea mea il deranja prea tare, ma indeparta cu palmele.
Nu simtea nimic, nici ura, nici dispretul, nici mila, dar - ce era si mai grav - nu simtea dragostea.
Emil s-a casatorit cu mine pentru ca era un om destept care-si intelesese rolul pe lume si care trebuia deci sa se supuna si el ca oricare altul, legilor firii. Dar fara sa iubeasca.
Anii treceau , fara sa aduca schimbarea mult sperata. Imi doream un copil . Era singura sansa de a-l transforma intru-un sot si tata sensibil. Intr-o seara, la cina noastra muta in doi, in timpul careia Emil privea plin de interes ecranul televizorului, i-am marturisit ingrijorarea mea
- Nu vrei copii?
- Noi sa fim sanatosi, ca in rest…
Emil rostise una din cele mai lungi fraze din viata lui, fraza vietii sale. Cum putuse spune una ca asta? . Privea prin mine ca printr-un geam. Nu-mi zambea. Nu-mi rostea nici numele. Cât despre altceva...nici vorbă.
Am fost sfatuita sa divortez. Am fost tentata sa-l insel. Am fost la un pas de a-mi pune capat zilelor. L-am rugat sa ma iubeasca. M-am tarat in fata lui. L-am amenintat. L-am lovit cu pumnii . Am facut totul pentru a-l scoate din indiferenta .Zadarnic .Am renunţat..Acum sânt o femeie monstruoasa .El m-a modelat, el , cu privirile lui de gheata, dupa propriu-i sablon .Ce sa mai salvez din mine si cum?
In vocabularul lui Emil exista, totusi, toata gama cuvintelor frumoase. Dimineata ma intampina cu acelasi dezacordat “iubito”.
- Nu-mi mai spune asa.Nu-ti sunt nici iubita, nici prietena, nici sotie. Nu-ti sunt nimic! Nici macar nu exist pentru tine. Nimic mai mult decat o tovarasa de apartament
M-a privit rece, ca de obicei,a spus un “Bine” si a parasit bucataria.
Cu toate acestea, sotul meu se adaptase perfect pe calapodul casniciei, jucand rolul sotului ideal, pe care orice femeie, poate, si l-ar fi dorit daca nu ar fi avut pretentiile mele stupide de a primi nu dragoste, dar macar putina atentie. Tratamentul sacaitor, pe care i-l administrasem lui se intorsese împotriva mea. EU ma vindecasem, nu el. De dragoste, de speranta, de tot. Eram ceea ce era si el: un seif blocat, al carui cifru fusese uitat cu buna stiinta. Imi ferecasem inauntru toate sentimentele, bune si rele, laolalta. Cine avea nevoie de ele? Dar ştiţi ce e incredibil? O data cu decaderea mea iminenta, in ochii lui se naste o lucire noua. Ma priveste. Straniu, zambeste! Se apropie de mine si ma saruta pe frunte. Acelasi “iubito” de odinioara pare sa ia amploare, la inceput timid, soptit dupa ureche, apoi descatusat, din ce in ce mai rasunator. Ingenuncheaza in fata mea, se taraste, cersindu-mi o vorba. Ma ameninta. Ma loveste cu pumnii. Nu mai am ce-i oferi. Acum sunt Emil cel de o viata. Rigida si fara expresie, in timp ce el, stupefiat la picioarele mele, nu-mi accepta atitudinea. Il evit, pentru ca nu stiu ce ar trebui să spun.Nu simt nimic . Acum ii dau dreptate . Sa nu simti nimic e fantastic!

vineri, 21 mai 2010

Hai tu ! Hai sa ne banalizam !


Valul de cenuşă mi-e casa. Nu cunosc omul . De ce? Pentru că nu mă cunosc pe mine , doar că ochii m-au amăgit într-un moment spunând da Raluca te cunoşti acum va fi bine. Nu am curaj pentru că curajul e o piatră cu care arunc în mine ca să văd ce pot lovi in spatele vălului meu.Aproape nimic , cu toate asta e ceva.
Am scos la licitaţie pe ebay o duzină de lacrimi , pe care le-am vândut ieftin unui nor ce uitase a mai lacrima după ce şi-a pierdut toata familia într-o furtună provocată în graba. Nu mă hrănesc cu mare lucru doar mai fur de prin beciuri conserve ca să găsesc Drumul lui Cormac Mccarthy când voi ajunge la mare le voi da drumul . Am criogenat toate elementele frumoase ce mi-au fost dăruitela naştere într-o pungă de plastic , bio domnule , chipurile , adică poezia, muşcatul cuvintelor , muzica doar doar că o sa fiu demnă de a fi acolo undeva în scenă, pentru voi, pentru voi toţi.
Nu a mers , dar ce să mai vinzi , amintiri de un minut , iubiri de o noapte ? Nu acum îngerii cumpără doar sandale aurite şi aventuri de prin ţara nimănui. Îmi era teamă de ţara asta până am aflat că e a mea . De ce nu mi s-au dat şi mie la naştere brăţări şi cercei de aur cu bobiţe, sîc! Nu ştiu.Să fi fost de vină faptul că eram plinuţă şi s-au gândit domnule să am loc , aşa dolofană cum eram să încalc vre-un unicorn şi să scriu poezii despre un dop de bere pe la 5000 de metri , ca să fiu shic şi UNICĂ , prin ceva .
Îmi place să merg cu tălpile goale , prin ploaie , pe iarbă , pe nisip , pe gânduri că uneori mă zdruncină euforia atât de tare încât calc pe gânduri în amintirea copilăriei în care visam şi eu să calc pe struguri , doar , doar apare mustul de la care inevitabil mi se făcea rău de fiecare dată. Dar acum să fim serioşi alles geht voruber şi orice copil serios care se maturizează trebuie să uite de călcatul pe gânduri şi să treacă la lucruri mai serioase adică la deteriorarea amintirilor , la umiliri , la mâncărimi de torace doar ,doar că parcă ţi-ai scoate toate sentimentele bune din suflet şi aş muşca din ele sănătos ca dintr-un măr verde . Şi ca să vezi când dupa sute de ore de chin scoţi sentimetele pe unde poţi, pe urechi , pe gură , prin artere, prin humerus , constaţi fericit că nu ai viermi în suflet , ci doar o furtună cu un fulger care se prezintă constant la datorie şi îti cere de mâncare . Tu , aşa fără suflet cum ai rămas îl mai şi cerţi pentru impertinenţa lui , Sir Fulger chiria pe luna mai !Auzind nu doar că il pufneşte râsul dar se duce să îti ia şi o bere că ai simţul umorului.
Hai noroc !

marți, 11 mai 2010

Cuvantul muncit cu grija


Ochii mei sunt un morman de praf prin care curgi
Fara ochelari imi pari o broasca testoasa fara carapace
Izgonesc cuvintele catre Siberia totusi le voi o haina de blana
Mostenita cand eram copil.

Ce ai tu ? Tu ai o tacere perfecta aproape premeditata.
Tu privesti in ochi femeile si mereu le suprinzi cu aceeasi replica
“Iubito, cad stele in irisul tau”
Eu vars cafeaua pe podea doar ca sa imi amintesc de clipa in care ziceai
Ca in parul meu mereu e toamna.

Intre noi a fost mereu un zid de matase, o rochie de femeie.
Am refuzat sa ma mut cu tine din cauza ca pe luna mereu e vara
Prea cald.
De multe ori ma pierd prin lume si intreb necunoscutii daca te-au vazut
La fel de banal le spun ca locuiesc in tine si ca stam langa o gara

Noi am trimis scrisori tuturor pentru ca toate nu aveau adresa
Noi nu ne-am cunoscut niciodata dar mereu am scris despre inflorirea
Apusului.
Imi e teama de numele tau
Numele tau a nascut toamna in parul meu.

Tu nu esti aici , sunt doar eu asezata intre doua poduri prost luminate
Clipesc din ce in ce mai des in speranta ca o sa te aduc aproape
Cu tot cu jobenul tau negru si papionul argintiu.
Tu esti cu mine in toate distantele mele –
Cum sa te gasesc , daca tu te tot cauti, te cauti…
In apa fantanii ochilor din care niciodata nu ai baut?
In zgomotul ceturilor pe care nimeni nu le-a strabatut?

P.S: Te astept la masa, tot acolo in mansarda veche cu ceruri transparente, inventand nimicuri.

vineri, 7 mai 2010

Hai


HAI
HAI
HAI
HAI doamna ce ...
Ce tot astepti?
nu vezi ca se face intuneric?
Hai spectatorii asteapta
catelul si pescarusul
sa nu mai zic de zecile de personaje
din mansarda
Trage , odata !
Nu-mi spune ? Ti-e teama deci?
Daca nu tragi acum nu ,
Nu se mai tine nici un spectacol
atat?
Un foc?
doua?
trei?
Pescarusul se pune pe o creanga
Deasupra capului sau
si cainele ii vine lenes la picior
Doamna , nu va suparati
Dar de cand trag poetele
in umbre?
Asa unu esti?
parca iti placea de Platon
si de cifra 3.
Esti singura(tatea).
si ai doua note si-re,
dar nici o iesire..

luni, 26 aprilie 2010

tacerea ?

Va plac cortinele? Va place actoria? Dar Romania va place?
Dragii mei ..
Care dintre voi pune banii pe primul plan? Ridicati o mana va rog.
Ooo 1,2,3,4,455666 mhm...O multime! Splendid!
Cui ii place arta?
1,2,3,45,65...ceva mai putini dar fie ne descurcam .
Cine crede ca se mai poate castiga ceva din arta?
0,1;0,2;0,3....0,00007...
E bine tot am ramas la +.

Dragii mei sa fiu iertata.Probabil gresesc sa va spun ca Romania , asa cum spune si o draga persoana mie , e o tara a zugravilor , mesterilor , coafezelor O...Si sa nu uitam o alta mare valoare stilistii. Murim de foame intre un coafat si o tunsoare stylish , ca trebuie sa fim in randul europenilor.
Cu ce? Cu ce ?
Tu , tu stii cu ce se mananca artistii romani? Te rog nu face confuzie intre artist si imagine publica . Artistul acela care joaca in spectacole de caritate si nu ii stie numele , sau il lauda toti (iubirea de dupa un spectacol e un fel de mi-esti drag , de asta pentru ca esti al naibii de bun te uit repede).

Teama de nou, teama de inovatie , e absolut purtabila . E o moda si nu avem ce face. Ori merge spectacolul mai departe , ori gata nu'l mai joci. Si te intrebi ...oare merita uneori ca artistul sa iasa din scoica lui? Scoica asta care se tot plimba prin fel de fel de locuri exotice pana ce ajunge fix in mijlocul lupilor ...sau sa le zic oameni care vin la teatru sau la o galerie de arta cautand sa se amuze, sa gaseasca ceva suse, sa se relaxeze dupa o exagerata munca de 8 ore cand s-au asezat comod la biroul lor pe scaunul negru de piele cu picioarele pe birou.

Ati inteles?! Nu tin sa ajung zugrav si totusi mi-ar face placere sa zugravesc pe mutrele seci la un spectacol o gura mai stramba sau un ochi care priveste doar in sus de jena. Asta ca sa se vada adevaratul spectator. Nu tin sa fiu stilista cu toate astea cine stie poate s-ar afla mai repede ca actrita/sau actorul de pe scena are frizura unei mari lady precum Lady Gaga sau un personaj mai familiar romaniei Puya sau stiu eu. Exemplele sunt luate la intamplare a nu se intelege ca as avea ceva contra lor. S-ar afla mai repede cum se imbraca si cum au parul decat cum joaca .

UNDE ? UNDE SUNT STOLURILE DE fluturi ce curg dinaintea ochilor nostri dupa spectacol ? Unde sunt licuricii care raman o saptamana sa ne vegheze somnul dupa un spectacol bun? Unde sunt golurile in stomac? Unde sunt lacrimile de fericire pe care nu le putem opri? Unde suntem noi? Unde ? Imi spuneti si mie unde se vinde umanitatea acum? Imi spuneti unde s-a dus toata arta ? Imi spuneti? Probabil nici voi nu stiti. Probabil a disparut cum dispar stelele in Bucuresti mai repede decat oriunde in alt loc din lume . S-a schimbat vremea definitiv in neuronii si arterele noastre oare? Va fi mereu frig acolo ? va fi mereu o siberie gri?

Si azi au disparut...toate sentimentele odata cu saci de copilarie in gropi de gunoi , odata cu lacrimi de fericite in ghetari , odata cu caldura in singurul foc mare care ne separa de animalitate.

Dragi prieteni va las ...Am un acvariu plin cu broaste testoase care imi promit ca intr-o zi vor salva arta. Ce ziceti le putem ajuta cumva ?De si-ar prinde toate femeile parul cu clama numita timp , poate am pune lumea pe pauza si am salva arta.

The show must go on.

vineri, 23 aprilie 2010

Incertitudine



Ma fascineaza conturul mainilor tale parca sunt concepute pentru a'mi tine chipul strans si a-i da o palpaiere de rosu de fiecare data.
Mainile tale stiu sa ma inveseleasca atunci cand sunt o scoica plina de intuneric ... Mi-e dor de noi...Noi , pinguini stand pe plaja imaturi sperand
ca va veni iarna pe cea mai calduroasa insula numai ca sa nu ne separam , numai ca sa nu plece fiecare in coltul lui de lume , in propria lui insula ,
in propria Arcadia.
O...plaja asta e mult prea mica ..e o plaja pentru doi oameni. E o plaja a unui sfarsit apolocaliptic , e o plaja pe care am construit-o adaugand cuvinte,
suficiente de grele cand sa inlocuim kg intregi de nisip , adaugand virgule despartirilor si modurilor in care reusim sa ne ranim . Tot ce am avut cand
am venit pe plaja asta au fost cuvintele , virgulele le-am inventat cand te-am intalnit . Tu,tu chiar crezi ca nu as fi putut trai intr-o lume fara virgule?
Apoi a aparut pauza ... si pe plaja noastra statea o nimfa alaturi de o umbra iar vantul batea atat de tare ...parca vroia sa smulga umbra din radacini,parca
tipa sa ne intoarcem pe plaja aia ...sa ne intoarcem in locul unde ne-am aruncat toate gandurile si unde soaptele ajungeau la tine multumita brizei si apa
....APA era atat de rece incat a devenit oglinda chipului tau ...nu m-am ridicat din fata oglinzii pana ce nu ai venit ...pana ce ultimul tun din lume a anuntat
ultima poveste de iubire.Zgomotul atat de puternic ...aproape ca a spart oglinda in care ma uitam si speriata am alunecat mai mai sa imi frang corzile de bronz
ce tineau aripile ce m-au adus pe plaja. Tu ai sarit si inevitabil te'ai impiedicat ...Am ras cu lacrimi in ochi gandind ca te-ai ranit. Dar erai bine.
Am ras atat de mult incat am acoperit tot cerul cu rasul nostru si el indulgent a stins lumea pentru noi. Pestii se leganau langa plaja cantand ultimul cantec,in
speranta ca fiind ultima poveste de dragoste nu va fi si ea demolata cand ziua va zbura spre cine stie ce alta planeta.
Si asa am ramas noi cine stie pana cand intr-o plaja,o sala de asteptare confort I...cand am terminat de scris toate cuvintele pe nisip, ne-am despartit in silabe
adormind fiecare intr-o ceata , una rosie ,alta aurie promitand ca ne vom trezi pe paginile unei scrisori pe 23 aprilie 2010.

miercuri, 10 martie 2010

Ode to my ...cup


Despre viciu

Poezia e singurul meu viciu,
ti-am soptit la ureche si am ramas priponita in ochii tai caprui.
Poezia? Nu fi naiva.
Poezia e viciul omul orb,omului canalie cu ochi de copil.
Da,poezia...spun sec ramanand in mainile tale 2 cani de cafea
Din care mi'am luat seva celor 3 ani de cand ne cunosteam
De ce plangi?intreaba el si se grabeste sa`mi stearga lacrimile
Fata mea e pictura neagra omul se plictiseste repede de alb asa'i?
Iarta-ma dar nu pot sa sparg mainile , cani, nu pot.
de ce?De ce ? cu ce ti'am gresit? da-mi canile si lasa-mi chipul alb
Nu totul se incheie aici si fata cu chipul alb si omul cu maini cani de cafea
Cad in maduva cerului striviti de linia orizontului la 3 dupa amiaza
A ramas doar masa la care si'au dus existenta 3 ani doar cu cafea
Si un bilet ; Ps:Aveti de platit restantele la lumina , plus consumatia de cafea
pe cei 3 ani ..
nu facem favoruri nici macar ingerilor cersetori chit ca sunt goi si frumosi.
semnat:Soarele.

vineri, 12 februarie 2010

Cantec de alungat somnul


Se uita pe geam si apoi la ceas
Cate minute mai am?
Si cata drama a mai ramas?
Da’mi o perna as vrea sa ma culc.
Cand dorm , tu nu esti aici.
REfren:E simplu, suntem doua testoase mici
In tinerete eram licurici
Mintea se misca incet si e prea deranjat
Cearceaful pe pat.
Dar azi nu imi pasa ,te arunc …
Te arunc sub canapeaua veche cu miros de cafea
O sa incerci sa ma prinzi de mana dar nu merge asa
Si totusi voi fi altruista iti las o oglinda..
Ai nevoie de un prieten usor
Tu ,eu si oglinda ar fi devenit plictisitor.
Am spart sarutul lui Klimt
Si iar ti’am inundat camera cu iubire
Si cand ma intorc la tine imi vei zice iar
Vand trup de femeie frumoasa pe un pumn de pastille.
De care te intreb?
Pai din alea “de vreau pe altcineva”.
REfren:E simplu, suntem doua testoase mici
In tinerete eram licurici
Mintea se misca incet si e prea deranjat
Cearceaful pe pat.
Dar azi nu imi pasa ,te arunc …
Te arunc sub canapeaua veche cu miros de cafea
O sa incerci sa ma prinzi de mana dar nu merge asa
Si totusi voi fi altruista iti las o oglinda..
Ai nevoie de un prieten usor
Tu ,eu si oglinda ar fi devenit plictisitor.

joi, 28 ianuarie 2010

Despre inceputuri si actiunea de a tine la cineva



Tin la tine din mimesis , mi-a spus o pasare care isi facuse cuib pe crengile mele. Cum asa? O intreb eu parand surprinsa. Pai am vazut alte pasari care sunt atente cu crengile pe care isi fac casa si asa vreau sa fiu si eu cu tine.
Nu prea difera nici raportul om –om fata de cel om – pasare. Ba chiar seamana mult prea mult . Era o seara friguroasa de iarna cand noi eram pe strada si tu ai lasat sa iti scape un : “I don’t care what they say you’re my girl , and I love you”.Ce s’a intamplat dupa? Pai variante ajutatoare: 1 am cazut pentru ca mi se parea absurd 2 mi s-au scurtcircuitat sinapsele 3 that’s such a nice thing to say. Ei ultima varianta este cea corecta desi cred ca v-ati fi amuzat copios daca as fi cazut . Ei bine nu s-a intamplat. El tot din mimesis a zis asta , el tot din dragul naturii umane de a copia , de a emite automat date false. Cum o fi fost acel minut? Ia sa introduc eu in mintea mea cativa termeni , sa ii tavalesc prin putina inocenta , apoi poleiesc termenii cu elan dionisiac si gata.
Atat de simplu a fost oare ? Da atat de simplu a fost si atat de banal si atat de duzina . ideea de a fi amorezat e asa de frumoasa incat o accept foarte rapid , introduci cuvantul prin urechile mele si brusc se aude o inima batand mai tare , de emotie , iar apoi inima prelucreaza datele si face din ele diferiti pitici si diferite senzatii si brusc ajung pitici grotesti cu gura strambata si cu un ochi inchis si cu unul deschis si senzatiile ele sunt senzatii de impiedicare. Cum nu stiti de senzatiile de impiedicare? Va spun eu . Senzatia de impiedicare se manifesta prin teama , teama de a iesi afara ca stii ca te afli intr-un inghet cerebral si mintea ti-e ingustata la un singur cand dar ca de fiecare data cand esti amorezat simti ca s-au largit orizonturile desi te raportezi doar la minunata capitala a Romaniei pentru ca este domnul YZ acolo. Teama si sila de chipurile care isi strang iar mutritele intre maini si se manifesta pe strazi , pe scarile rulante si ochii tai devin oglinzi si vad toate neajunsurile si toate minciunile , si tu iti spui : ei lasa raman intreaga e doar un cuplu pe rand, cand o sa devin cioburi va fi greu mai multe falsuri si minciuni in acelasi timp , asta ar fi rau pentru mine.
Acum sa fim cinstiti nici un barbat nu este atras de femeia ciob ,el o vrea pe femeia oglinda .Femeia oglinda are ochelari de cal si este o tipa interesanta , putin absenta si putin misterioasa . Ea inventeaza pentru tine diferite lumi ,ea te critica zambind , ei ii place mutrita ta dupa doar 2 ore de somn si inainte sa adormi iti spune tare mi-ar placea sa ne plimbam prin tabloul lui Munch :Sommernacht am Strand .. tu razi distrat de lumea despre care iti vorbeste ea si spui ca ea abereaza , ea in schimb iti ofera multe fasii din ea si imaginatia ei care se consuma cu fiecare noua irealitate , dar e diferita si asta sperie.
De ce ne sperie diferitul? De ce nu putem sa tinem un om de mana si sa ne gandim doar la faptul ca au doua zambete , unul pentru ploaie , unul pentru soare , ca atunci cand ne cunosc de mai mult timp ne tin mai cu drag sa nu ucida clipa .

Stii ? Tu esti aici si nimic rau nu se poate intampla spune pasarea copacului si amandoi stiu cuibul acelei pasari mereu va fi pe creanga inalta din varf acolo unde este mereu cald si mult soare.

marți, 26 ianuarie 2010