vineri, 21 mai 2010

Hai tu ! Hai sa ne banalizam !


Valul de cenuşă mi-e casa. Nu cunosc omul . De ce? Pentru că nu mă cunosc pe mine , doar că ochii m-au amăgit într-un moment spunând da Raluca te cunoşti acum va fi bine. Nu am curaj pentru că curajul e o piatră cu care arunc în mine ca să văd ce pot lovi in spatele vălului meu.Aproape nimic , cu toate asta e ceva.
Am scos la licitaţie pe ebay o duzină de lacrimi , pe care le-am vândut ieftin unui nor ce uitase a mai lacrima după ce şi-a pierdut toata familia într-o furtună provocată în graba. Nu mă hrănesc cu mare lucru doar mai fur de prin beciuri conserve ca să găsesc Drumul lui Cormac Mccarthy când voi ajunge la mare le voi da drumul . Am criogenat toate elementele frumoase ce mi-au fost dăruitela naştere într-o pungă de plastic , bio domnule , chipurile , adică poezia, muşcatul cuvintelor , muzica doar doar că o sa fiu demnă de a fi acolo undeva în scenă, pentru voi, pentru voi toţi.
Nu a mers , dar ce să mai vinzi , amintiri de un minut , iubiri de o noapte ? Nu acum îngerii cumpără doar sandale aurite şi aventuri de prin ţara nimănui. Îmi era teamă de ţara asta până am aflat că e a mea . De ce nu mi s-au dat şi mie la naştere brăţări şi cercei de aur cu bobiţe, sîc! Nu ştiu.Să fi fost de vină faptul că eram plinuţă şi s-au gândit domnule să am loc , aşa dolofană cum eram să încalc vre-un unicorn şi să scriu poezii despre un dop de bere pe la 5000 de metri , ca să fiu shic şi UNICĂ , prin ceva .
Îmi place să merg cu tălpile goale , prin ploaie , pe iarbă , pe nisip , pe gânduri că uneori mă zdruncină euforia atât de tare încât calc pe gânduri în amintirea copilăriei în care visam şi eu să calc pe struguri , doar , doar apare mustul de la care inevitabil mi se făcea rău de fiecare dată. Dar acum să fim serioşi alles geht voruber şi orice copil serios care se maturizează trebuie să uite de călcatul pe gânduri şi să treacă la lucruri mai serioase adică la deteriorarea amintirilor , la umiliri , la mâncărimi de torace doar ,doar că parcă ţi-ai scoate toate sentimentele bune din suflet şi aş muşca din ele sănătos ca dintr-un măr verde . Şi ca să vezi când dupa sute de ore de chin scoţi sentimetele pe unde poţi, pe urechi , pe gură , prin artere, prin humerus , constaţi fericit că nu ai viermi în suflet , ci doar o furtună cu un fulger care se prezintă constant la datorie şi îti cere de mâncare . Tu , aşa fără suflet cum ai rămas îl mai şi cerţi pentru impertinenţa lui , Sir Fulger chiria pe luna mai !Auzind nu doar că il pufneşte râsul dar se duce să îti ia şi o bere că ai simţul umorului.
Hai noroc !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu