joi, 17 iunie 2010

bunicul meu partea 1.


Pielea lui inca nu era acoperita de riduri , si mainile lui erau atat de muncite incat pastrau textura tineretii lui. Cu mainile acelea da , cu ele muncea zi de zi , statea in soare , se lupta cu pamantul , il mangaia , il curata , ii vorbea . Inca imi amintesc chipul lui pe patul de spital slab si tuns la chelie , nu mai era omul puternic si impunator , vorbea in soapta , abia se mai tinea pe picioare . Era un om atat de demn nici macar nu m-a mai primit in salonul sau am stat la usa , mi-am sters repede ochii , i-am zambit si am plecat , bunicul meu nu a stiut niciodata cat de mult l-am iubit . Cat de mult in iubeam in zilele de vara cand ma opream la cine stie ce carciuma sa ii cumpar mici. Bunicii mei iubeau micii , micii din balci, din carciumi , de acasa , de pe jaratec.
Imi amintesc ca aveam 11 ani si ma plimbam cu mama. Nu noi nu mergeam la cumparaturi , nici macar la plimbare ci la spital. Spitalul era biserica mea.Alb , alb , cumplit de alb . Visam alb , gandeam alb si mirosul ala nenorocit de spital era TOT ALB . Nu ma pot opri din plans de cand am inceput sa scriu . Doamne cand il vedeam pe bunicul meu in picioare iar aveam totul. Eram eu , eu o fata incredibil de bogata spiritual cu omul asta minunat si care a aflat ca e bolnav prea tarziu. La inceput cand era internat si nu stia ,toti il amageau ca e altceva . El era insa mult prea inteligent.
-Am cancer nu ? o intreba el pe mama
-Nu , cum sa ai cancer.
Cancer, metastaza cerebrala , bunicul meu a murit in chinuri groaznice , bunicul meu NU mai putea vorbi , iar eu , eu un copil de 12 ani umblam prin manastiri sa ii caut vindecarea. Dar nu bunicul meu s-a vindecat ci eu m-am vindecat de toata umanitatea , de toata bataia de joc , de toata sila odata cu moartea lui .
Nu am fost langa el. Nu… ma plimbam pe afara . In aceeasi seara l-am visat . Visul incepea cu sfarsitul bunicului meu .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu