marți, 23 noiembrie 2010

Tenebrele nocturne


Ma cunosti?
Nu.
Ce vrei de la mine ?
Nimic.
Atunci ce cauti aici?
Nimicul neintamplat dintre noi.

El este un individ problematic cu capacitate de a anticipa. Acum el e capabil sa anticipeze lucrurile negative pentru ca doar ele vin , ele vin , suna la sonerie si apoi fug si se ascund , apoi devin substratul altor lucruri mult mai rele .
Lucrurile negative au functia de concetti, de contraste , pe modelul petrarchist " Moartea mea cea vie" , pentru ca tortura si deprimarea devin atributele dulcetii si vietii .
Cum e cu putinta?
Tortura si durerea ... ele intensifica dorinta creind in individ acea plenitudine pe care o da statornicia unei simtiri.

Cat despre modernismul din noi dragilor ...Incordarea moderna = elanuri suprapuse , dualismul simtire-cuoasterea , cu mentiunea ca aceasta cunoastere mereu va incerca sa opereze asupra simtirii .
In schimb atunci cand simtirea depaseste cunoasterea ...totul se spiritualizeaza .Insa totusi in spatele platonicului , in spatele iubirii spiritualizate zace el ... El sufera de nostalgie iremediabila in etapa a doua. El pare a nu-si dori nimic .
Ea se intreaba daca ar putea merge intr-un mediu reconfortant , intr-un parc mic , o gradina , o curte , un loc unde s-a nascut fericirea lui plina de tensiune.
Si se intreaba...
Merge prin casa , prin nisip , prin apa , printre scoici , gaseste o tensiune salvatoare , insa nu gaseste formula de a darui unui om o tensiune salvatoare .

-Ia bade si tu o tensiune salvatoare , mi s-a zis Abcd ca e remediu , mi s-a zis ca acolo e lumea ideala.
Dupa 10 minute el nu mai era acolo , cine stie unde era , numai ca seara el se asezase instinctiv in genunchii in fata portitei ce deschidea visele mele , mi-a zis totul numai cu ochii:
Maine ma las de muzica . Dar eu maine ma fac ceasornicar , vezi tu , dar nu orice ceasornicar , ci pe luna !

El e mereu aproape , el e mereu matinal cu toate acestea el zilnic isi cauta departarile , el vrea sa fie ceasonicar pentru un cer de hartie vesnic calator(si pentru luna).
Ai grija maine cand involuntar o sa iti tragi un scaun si o sa te asezi la usa visului meu , in spatele usii mereu e revolta si chinul tau , de tot ai ajuns pana aici mergi spre mai departe , mai e doar un pic.
Pana unde ?
Pana in subteranul cuvantului ce ne leaga.
Astazi ti-am coborat toata toamna pe deasupra cartierului tau ...
si pentru ca a vrut sa plec azi mai mult ca niciodata , el este barbatul peste care a cazut tacerea.

Sper sa te vad zambind , sper sa lasi o scrisoare , Hilde am inaltat orase spre luna , ia-l pe al tau .
A fost darnic , dupa 10 ani , mi-a dat o tacere , i-am multumit .
"...azi a ajuns la mine tacerea si fumul tau"

priveste-mi ochii si lasa-i pe ai tai sa priveasca inauntru(fara teama).
nu mai lasa se ingusteze toate drumurile spre tine
Acesta nu este nici macar un spectacol induiosator,ci doar un suflet de om.
Aceasta e o zi impaturita inutil , asezata pe rafturi deasupra liniei universului...
Durerea ne plictiseste si cu toate acestea pare o regula inventata de Noi la care ne supunem cu tandrete.

Trebuie sa plecam de aici , e intuneric (despicat in fante subtiri) , cand vom ajunge la capatul cuvintelor noastre sigur vom straluci indelung.

duminică, 21 noiembrie 2010

Trecatori,ceata,ascultare,mare



Cand m-am trezit peretii aveau culoarea marii asa ca atunci cand am pus picioarele pe podea ma asteptam sa fie nisip , ma asteptam sa fie cald , vroiam sa vina un val ,vroiam , vroiam si cand am simtit apa credeam ca era chiar un val .
Nu-i nimic mi-am zis deschizand bine ochii e doar un pahar cu apa ...Asa ca dupa ce m-am lovit de dimineata si firesc dupa ce am reinventat alfabetul (fac asta de 3 ori pe zi ma mentine tanara, va recomand ) ... mi-am notat pe marginea unei file , astazi nu ploua , astazi se zambeste si am plecat.
Am mers printre oameni , i-am observat cum ii observ zilnic , pe cei cu carti de vizita vizible , pe cei cu inima in buzunarul drept de la camasa , pe cei cu zambete pe umar si pe cei indragostiti.Pe omul a carui palarie pluteste deasupra norilor, pe fata ce merge apasat si e mereu tacuta .

Si apoi am mers , am mers , am mers pana am ajuns om fara voie : o bucata de carton care devin cutie goala ori masca a cerului .
Am fost masca a cerului si sub masca mea am stat in orasul launtric ...Nimeni nu te observa aici.
caut o strada.
caut...
caut...
pe ecranul mintii se afiseaza : eroare de conexiune.
revenim...fara rezultat.
Ma pierd pe toate strazile sau pierd toate strazile , apoi le gasesc , le ingramadesc si aleg una la nimereala.Invinovatesc orasul pentru ca nu-i gasesc strazile si marea lenesa ce zace in paharul meu de 2X2 dimineata .
Apoi numar strazile pe pasi...
1 pas,2 , 2 si jumatate , 3...Am ajuns.
Sa am curaj ?
Hai sa le multumim astazi strada aceasta mai poarta un nume , orice strada se naste a doua oara cand apare sensibilitatea . Le-am lasat si lor putin din mare. O mare pe care nimeni nu o poate smulge .

Uneori cred ca merg spre nicaieri , in toate directiile ...
Ma bucur ca am putut sa te privesc ca o pata , o pata de soare pe marea din paharul meu , banalul meu pahar cu apa !
Si uneori , noi oamenii nu suntem altceva decat o lanterna ratacita pe Campia Licurici.