miercuri, 29 decembrie 2010

A fi si a vrea


Dimineata m-a suprins citind Portretul lui M - autismul in contextul schopenhauerian al etapelor vietii e definit prin "a fi" si nu prin "a vrea " - a fi in modul cel mai simplu , a lua lucrurile asa cum sunt , concret , curat - a vrea - a sti sa distingi intre trucaj ,disimulare ,intentii si onestitate ,lucruri spuse simplu si direct.

Asa ca hai sa fim i-am zis constintei mele si a cazut instant intr-o betie dionisiaca , m-am trezit inconjurata de satiri , tarata intr-un val de rosu si negru - unde simtirea cazuse in amortire si visul era singura punte catre real .
Infernul este pentru Dostoievski un loc in care nu se poate suferi - deci intr-adevar suferinta are origine paradisiaca , edenica . Ce naiv totusi sa ne impunem limite , sa actionam cu degetul stang la ora 12 pe buricul decetului drept al "obiectului" pasiunii noastre , calculat , mecanic - sa numim acest lucru limita salvatoare .
In fond oamenii incearca sa se salveze de la suferinta nestiind ca totusi un Supraeu va prelua "the hard work" .
Ratacirea in epuizabil si in domeniul carnal presupune o dezechilibrare , o situare pe planul secund a materiei spontane , intuitive , imaginative si o fecundare in efemeritate .
Iarasi gresit pentru ca efemeritatea nu presupune ca nu te vei rataci niciodata - dar pare mai usor sa te ratacesti in labirintul dedalic cu himerele sale atunci cand permiti aparitia instaurarii domniei instantei spirituale .

Revenind am inceput sa ma plimb cu constiinta prin Arcadia tot cautand si cautand-calcam cand pe scoici , cand pe nisip , cand pe fire de iarba ,pe diftongi si triftongi si degeaba.
In afara de temerea de a ma pierde intr-o zi pe mine si putinul frumos ramas , mi-e teama de frigul din oameni .
Cand locuiesti intr-un om si opacitatea domina structura sa interna - e frig si e bezna - e atat de frig incat e iarna , iar iarna capata atributele tragice ale unei siberii , doar in siberia alba , rece , frivola si neclara se pot eterniza sentimentele. Doar in bezna se poate forma nucleul emotional rezistent la frigul uman -50 de grade pentru sertarul cu emotie .

Nu stiu ce sa fac , nu stiu ce sa spun , nu stiu de unde sa gasesc macar aceea ata subtire pe care trebuie sa inaintez ca un acrobat dar cu toate acestea sa gasesc acel drum dinainte construit cel putin pentru primele clipe ale zilei .
De parca Hilde ar trai in lumea numita "cuvintul care epuizeaza" , de parca cuvantul "dor" m-ar consuma complet si ar instaura sila in trupul celui care aude cuvantul , o sila fluida si macabra . Ca si cum "as putea sa " e viermele de pe strada lui Horia Garbea , "dar strada asta e un tub viu / un vierme cu numele meu / si la capatul ei nu sta nimeni / nu ma asteapta nimic.
Daca a oferi e vazut ca deja ca o tulburare de personalitate schizoida , daca a vedea are sens restrictiv - in domeniu arhitectural si plastic- daca as suspina si mi-ai zice ca eu am crescut in afara lumii , ca si cum deja as fi un pom vestejit - toti am fi copaci in afara raiului si rodul (sentimentul ) ar presupune tradarea noastra , sentimentul fiind insusi finalitatea si hazardul .
Nu va ramane nici pomul din noi ci vom ramane obiecte capabile doar de gestionarea dosarelor interioarelor noastre , iar arhiva mea e deja plina si bilantul sentimentelor e tot pe - .

Lasa-ma macar o clipa sa incerc sa-ti desurubez cerul de teluric .
Lasa-te in plutire chiar daca e doar visul .
Stim - durerea doare si orice moarte e tragica.

joi, 23 decembrie 2010

Conversatie imaginara cu bunicul meu



Inexplicabil sunt fericita.
Inexplicabil iti multumesc.
Tu sa ramai cuminte imi spuneai acum 8 ani , de aici , din acest no man’s land am cam uitat sa uit , recompun puzzle’uri si ma intorc la fel de fragmentata in cuibul matern ( ca la Popescu “sufletul sta in trup ca in ma-sa”, dezorientata si cu palmele la fel de aspre ca un ger Siberian.
Cu drag si dor tot caut .
-Si cum merge cu cantecelele despre banalele baloane?
Daca m-ai intreba asta ti-as zice ca am crescut asa mult incat fetita cu baloanele a plecat departe sau a tremurat viata in ea atat de tare incat s-a speriat si mai mica si mai slaba si a disparut complet ..
-Cat de departe ?(tot nu vrei sa crezi ca a disparut de tot)
Departe de tot.
Daca m-ai intreba daca sunt inca speriata de brutalitate si de fiarele albe ce rup gardurile sufletului – ti-as spune ca sunt mai speriata ca oricand dar ma apar.
Cat de dor…cat de nesfarsit de dor imi este sa ma iei in brate si sa ma tii pe umerii tai , eu sa iti arat tot soiul de semne ciudate pe cer si luna si tu sa imi spui simplu : astea sunt legile firii . Sa nu te scuzi pentru viicile tale , sa nu incerci sa le repari cu binele nemuritor ai ochilor tai mari si albastri.
Sa ma rogi sa uit de parcul copilariei mele , “gradina asflaltata” a spitalului Fundeni , sa ma rogi sa ma iert si sa fiu mai putin aspra cu cei ce nu fac nici un efort sa ma inteleaga.
Sa ma reinveti sa bat cuie in garduri si sa atarn in ele tot ce e urat si descompune . Sa ma inveti iar sa scot cuiele cand ma vindec .
Sa ma consider iar lipsita de logica si plina de joc , sa imi amintesc de cum am curatat casa sufletului bunicii asteptand sa te intorci acasa.
Sa imi amintesc de fata care credea ca se poate , daca tu crezi si lupti se poate ..

P.S : cheile sunt tot sub presul din fata usii , intra data viitoare cand mai vii , ti-am pastrat vin demidulce si soare in cana , nucul de langa casa inca asteapta sa tai ce-I uscat din el .
Iti multumesc ca din cand in cand iti mai suprapui cate un gand cu constiinta mea .Iti multumesc pentru simplitatea zilei de azi-astept sa ne scriem iar in aceeasi tacere metalica.

miercuri, 15 decembrie 2010

Ludic sau tragic?




Sunt un punct negru pierdut in albul tau , uneori ma ascund asa bine pe sub norii din toracele tau sau in luna din palme incat nu ma vezi sau ai impresia ca eu as fi un semn din nastere .
Alb si negru , ce pacat ! Multi ar fi spus ca noi suntem tabla de sah pe care s-a nascut dragostea , ce naiva eram , tu doar ai aruncat culorile , frumoase mainile tale , imi placeau mai mult cand nu erau pensule , cand nu aruncai toata culoarea si efervescenta pe o tabla de sah .
Murdarie , murdarie si neantul in diferitele lui forme : tacerea si absentele tale . Nu ai venit si nu o sa vii.
.................................................................................
Te-as contamina cu negrul meu sa iti fie si tie la fel de sila cum m-ai facut pe mine sa-mi fie sila , ti-as da sangele meu sa iti ajunga , sa iti vampirizezi obiectul , obiectul da , nu conteaza numele ci conteeaaaaza…. SCOPUL !
Schopenhauer vedea in muzica o puritatate aparte , puritate care se va fluidiza intr-o divina nulitate .
In intuneric mereu esti mai cald , in intuneric nu te mai gandesti la autocreatie , intunericul pentru tine e doar élan .
Asa ca hai sa traim viata fara urmari , sa umbram dezbracati intr-un intuneric mai rosu ca primul inger ce a savarsit un pacat sangeros , hai sa ne sfasiem si hai si mai bine , venind iarna sa ne luam cadouri .
Am sa iti iau o stea (chipurile e calda) si voi lasa sa te joci cu ea pret de o apocalipsa si apoi te voi lasa sa o adapostesti pe culoarele dedalice ale mintii tale .
Ai obosit ? Am obosit si eu , sa te scriu , sa ma scriu , tu te vei cupla acum cu tacerea si eu voi astepta sa iasa constelatii din tine sa trezeasca Supraeul . Va fi o lupta a constelatiile , o lupta cu natura moarta si universurile artificiale din trupul meu fragmentat.
O sa ma trezesc din cosmar , o sa iti fac ceai si o sa imi tremure mana pe cana , o sa plang , o sa ingenunchez , o sa iti scriu , o sa ma dau de gol spunand ca sunt femeia rupta din poemele lui Adrian Suciu „stau
în singurătatea mea ca melcul în singurătatea lui”,
a spus; a tot scris şi-a şters pe-o hîrtie;
a răsturnat ceaiul pe masa neagră. În
viaţa oricărei femei, m-am gîndit,
se intră pe uşa din faţă.
Usile sunt mecanisme complicate , deschid si inchid , ai parte de finitudine daca nu le deschizi si de infinit daca deschizi , vei gasi doar suflet si nu carne. O sa contruiesti din mine tuneluri spre lume , o sa faci din mine chei pentru cine stie ce case , o sa faci din mainile mele sfori pentru a te agata de toate fericirile tale .
Exista riscul sa construiesti din mine tuneluri spre lumea unei femei pe care n-am vazut-o niciodata , o sa ma consume pana nu va mai fi nimic , o sa devin un act , o sa iei autorizatii , titluri de proprietate , o sa ai sfori si chei .
O sa te urasc pana cand o sa locuiesti in mine , o sa te urasc pana o sa iti fiu casa , o sa fac din tine un copac roditor , in care fructele sunt lutul si dezamagirea , abisul si tacerea , o sa te victimizezi , o sa plangi si o sa rupi din tine , o sa te stergi pe picioare de atata mine , ne vom trada brutal , vom suferi schimbari de consistenta , vom trece dintr-o realitate in alta si vom pleca impreuna fara sa stim unul de celalalt.
Iar femeile si barbatii care ne-au iubit vor muri de plictiseala iar noi ne vom imbata cu empatie si ludic , iar maine vom locui pe o insula evanescenta …

vineri, 3 decembrie 2010

Moartea mea din flori-Dupa chipul si asemanarea mea


Moartea mea din flori

Ea ma iubeste . Si nu are decit o singura dorinta : sa ma vada ingropat in Cismigiu , la leagane , la nisip . Sa am gropari numai copii . Cu lopatele si galetusa . Sa ma ingroape de dimineata pana seara , in fiecare zi . Ea stie ca nu-i pe lumea asta mormant mai bun ca-n Cismigiu . Numai de la atata si atata joaca ti se pot odihni bine pacatele .Si sa mai vina si ea din cand in cand sa-mi faca cate un monument , un castel din nisip.
Ea-moartea mea din flori.
*
Bineinteles ca a ramas si gravida cu mine . Si nu numai o data - de nenumarate ori . Ramanea gravida numai cu lacrima . Ma punea sa pling in ea toata noaptea .
In ea-in moartea mea din flori.
*
In fiecare seara,dinauntru , din pervazul oglinzii , fluiera ingeru', languros , dupa ea . Ca trece zi de zi pe strada asta a lui si-o stie si-o place.
Pe ea-moartea mea din flori.

DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA MEA : Manechinele din vitrine trebuie sa aiba vreo 25 de ani . Ele sunt totdeauna elegante . Zambesc. Au fruntea inalta . Au un tonus bun. In fata vitrinei se opreste un baietel , se uita lung la ele si-si spune :" Ce bine o sa fie cand o am sa fac mare" . In fata vitrinei se opreste un batran , se uita lung la ele si-si spune .: "Ei, pe vremea cand eram si eu tanar..."