duminică, 20 martie 2011

I have seen ...the sunset


Eu am vazut apusul si nu mai e nimic de facut.


Nu ma simt foarte bine azi. Parca nu imi ajunge carnea sa exprim ce vor semnele de punctuatie de pe cutia toracica. Ma bantuia zilele trecute imaginea omului cu varsta care tindea spre infinit si pleoapele ce mereu priveau spre cer . Mersul lui lacom si sagetile iesindu-i de sub muschii fetei tradau un om pe care il cunoscusem acum 8 ani . Iti vine sa crezi bunicule ca au trecut 8 ani ?
Unde e moaca ingereasca de 6 ani cocotata chiar de tine in cires ? Ai grija "tataie" aseaza-te bine sau de nu , iti vor creste aripi din frunza si iar ma cearta "maica-ta" . Aripi de frunze am avut 12 ani si am reusit sa plutesc cu ele la fel de bine ca si cum as fi avut unele autentice . Uite ce fata ! Seamana cu "bunica-su" la aripa stanga si la profunzime , tarie nu prea are ea .
Nu intelegeam pe atunci de ce nu aveam tarie , adica imi juleam genunchii constant si incepusem sa renunt la plans , plansul devenise revolta , mi se parea firesc sa am acelasi spirit combativ ca si bunicul meu .

De ai sti bunicule de amorurile mele , ai rade cand mi-ai vedea viata sentimentala atarnata pe franghia de stors versuri a Marianei Marin cand uneori imi amintesc ca : " m-am tarat cu greu catre el , i-am slefuit fiecare secunda de iad . am fost partea buna a lucrurilor si a intamplarilor pana la el ." Ai rade apoi oare ? Ai rade stiind ca " aidoma unei cutii goale de conserva/ravnesc alunecarea in gunioul de la etajul 5 sau o zmeura din Edenul pierdut".
Ai rade ascultandu-mi versurile despre finalitate si niciodata despre inceput ? Ai gasi tu gunoaiele in care mi-am lepadat aripa ingereasca?
In fiecare zi cand ma duc sa imi intampin destinul iau clasica punga cu dulciuri si nuielusa din cuier , poate de data asta o sa il implor sa danseze cu viata mea pe scena potrivita intr-un eden provizoriu pe strada Sperantei.
Am sa implor , am sa cad in genunchi si am sa imi fac un "nume" ca fiind prima femeie care intra in istorie pentru automutilare , automutilare ingereasca .

Nici macar poezia nu ma mai cauta bunicule . Nici ea nu imi mai lasa sticla cu lapte in fata usii ...Ei , nici vorba despre biscuitii in forma de stea . Au murit stelele perisabile odata cu tine bunicule , stelele sunt acum osoase si se prezinta la usa de fiecare data ca niste militari aspri goliti de toate minutele plangerilor mele.
Am inceput sa nu ma mai gasesc ...Da , ma pierd ...ei si ?
La ultima incercare a comandamentului artistic am sa dau din brate , frunzele din aripi vor deveni subit crengi , crengile tulpina si tulpina radacina . Asa se moare .Asa mor "actorii" prin inradacinare ...
Bunicule asa apar copacii ...toamna.
Eu am sa te mint , totul e o inventie , dar e noul meu organ -lipsa stapanarii de sine.

sâmbătă, 12 martie 2011

Încredere

N-am incredere în mama.
A intrat în viaţa mea fără să ştiu şi
Va pleca fără să ştiu.
Viaţa ta are nevoie de mâini puternice
Nu de trădări brutale , mi-a spus
O să vă certaţi de la bani
O să faceţi copii care vor suferi
O să divorţati pentru nepotrivire de caracter
Ai cunoscut doar bărbaţi care pleacă
Nici unul nu şi-a pus pentru tine sufletul de duminică
Nici unul n-a fost de partea ta
Bărbaţii !
Bărbaţii sunt un şir de chirurgi în săli de aşteptare răcoroase
Cu fundulari vii
Numai cine moare de multe ori ştie să trăiasca odata , i-am spus
Mă dau în vânt după oamenii care suferă
Da,ştiu , sunt un spectacol înduioşător
Am destinul unui port aproape de mare
Prietenii se duc dracu'
Casele se duc dracu'
Viaţa mea se duce dracu'...
Ei şi ?
Nu mă cunoşti îndeajuns , i-am spus
Adevărul ?!
Va ramâne între noi
Toate vor sfârşi în vre-un fel.

miercuri, 9 martie 2011

Adio

Ochii mei nu au imaginea cerului si nici imaginea drumurilor tale orfice prin infern . Nu am fost nicicand cea pe care o salvai de la damnare , flacari sau pacat . Nu am fost gandul bun cu care adormeai pe pleoape. Am fost o simpla pereche de brate inerte care nu au putut sa iti ofere nici macar un vals de adio demn. Am fost punctul negru care a sarit de pe foaie fix pe mainile tale , cu cerneala din mine ai scris despre toate povestile de dragoste , ca in povestirea lui Margueritte Yourcenar ...povestea barbatului orb care nu a uitat femeile vietii sale exceptand pe cea care l-a iubit . Nu voi fi acolo sa-ti acopar ochii cu frunze de ceai cand vei cadea inevitabil intr-o plasa de ceata . O sa imi lipseasca cum imi stateai pe omoplati ca o pereche de aripi fluide si inconsistente , cum palpaiai ca primele raze anemice ale unui decembrie ingropat in Siberia de jos .
Inevitabil cu totii ne lovim de comete si ajungem prematur in carje , in niste carje din flori pe care nu le pot sesiza decat instantele divine .
Cred ca o sa te caut in pozele vechi ucise de nu stiu ce incendiu , poze cu chitaristi cu degetele spanzurate de timp.
Nu am sa te gasesc ai plecat inainte de a fi aici , draga mea corabie care pluteste in largul acvariului meu de sex si de fum.

Corabie falsa de scoici lipite cu hohote de ras si durere muta.

duminică, 6 martie 2011

Cele doua stanci

Am F
Old stone,
Am F
Ten thousand years and you're still on your own.
Am
Don't you love,
F E
But you love it that way.



Sunt inca aici unde m-ai lasat . In Martie al tau , in micul martie interior . Sunt inca aici , eu sunt nisipul ce se scurge din clepsidra ta. Dar tinand clepsidra pe masa ai lovit timpul in membrana de sticla si timpul a cazut si s-a spart.
S-a spart timpul , unde vrei sa mai fim ? In ce secunde,minute,ore , saptamani,zile , ani ...In ce sa ne mai masuram noi ? In ce dimineti sa ne mai bem cafeaua ? Cum sa iti mai misti degetele prin parul meu si sa nu iti ramana amprentele ? Cum sa mai dilatam aerul cand stam in aceeasi camera?
Cum sa mai fim?

Finalurile NU sunt inceputuri . Finalurile sunt formate din licurici care nu mai palpaie , fluturi prinsi in borcane si declarati invalizi la spitalul de sticla , din oameni lasandu-si trupul si eternizandu-se in afara timpului . Ai o eternitate si o zi sa privesti prin acvariul mintii mele, iti las mostenire toata dragostea universurilor noastre paralele , iti las amintirea omului care nu poate fi miscat si schimbat . Doua stanci nu sunt capabile de iubire reciproca. Una din ele va fi intotdeauna mai aproape de valuri si se va face din ce in ce mai mica si nesimnificativa. Una din ele intotdeauna va ramane in picioare , pentru una din ele apele vor fi frumoase si calme , pentru una din ele apele vor fi sub semnul unui Poseidon bland ...iar pentru cealalta apele vor fi toxice , vor dezgusta , vor aduce pe corpul de stanca mereu deseuri si mereu va fi un Kraken alaturi care sa priveasca razand cum se deterioreaza.

Doua stanci nu pot fi niciodata fericite ,poate o zi , o luna , cel mult doua luni si doua stanci nu vor avea niciodata mai mult decat un sfert de suflet primit de prin cine stie donatii . Cele doua stanci vor avea sentimente cumparate la negru si sigur una va ceda si va face pactul Faustian.
Dar bucatile stancii din care am fost facuta vor pluti mereu catre mainile tale incapabile sa ma stranga langa trunchiul tau , vor forma un cerc si cine stie prin ce magie regula cercului le va tine acolo...si pentru tine vor fi mereu mult prea putin niste amarate de bucatele de stanca gri si un licurici pe care il inteapa miocardul de cate ori uiti de povestea cu stancile...

Aceasta e povestea celor doua stanci...sau a unei stanci si a unor bucatele ce ieseau din apa numai noaptea cand stanca cealalta dormea ...pentru ca bucatelele erau acele umbre ce aminteau de neajunsul de a se fi nascut.