duminică, 3 iulie 2011

Mâinele zilei de ieri-Noi şi Ploaia-Elucubraţii şi Fascinaţie


Întotdeauna am ştiut că iubiriile câştigate la loteriile cereşti nu sunt de păstrat, nu am ştiut să le păstrez . Mi-erau dragi , le ţineam în locuri speciale , când în torace, când în epiderma flămândă de sinestezii . Când te-am văzut erai un val teribil de ierburi curgătoare în sus şi în jos , pârâu de lampioane din care ieşeau dospite lumini pe trupul meu.
Niciodată nu ţi-am zis cât de stângace ma simt când eşti în preajmă. Niciodată nu ţi-am zis exact de ce fug de oameni şi cum în cicatricile mele dorm abisurile lui Nietzsche şi răul suprem.
Sunt pe o margine(da, la capătul Lumii)

şi oricât aş încerca să văd în tot acest gol puţină umanitate nu mai este, Am zile când nu simt nimic , ai auzit bine, nu simt absolut nimic . Nu simt foamea, setea , dorul , gustul amar al loviturilor şi juliturilor de când eram mică, nu simt frigul lipsei vocii tale care ma îmbracă în ecoul unui Eden mai mic şi mai intim. Atunci îmi aminteşti de parcă ai fi un Do prins în suviţele mele încărcate de năvala mâinilor tale bezmetice şi albe. Albul tău ar dizolva dizarmoniile care mi s-au infipt în tenebrele minţii răvăşite de prea multă cafea.
O piesa spunea “sometimes goodbye is a second chance”, dar atunci când ai un singur vals ? Când ai un singur pas de mers pe bârna Supraomului? Când ai un singur ochi văzător şi altul cusut cu atâtea răni şi lipsuri ?
Nu cred că omul cu un singur pas poate cumpăra de alimentara îngerească un altul, nu că nu ar exista, nu că nu şi-ar permite financiar ci din egoism . Sunt complet egoistă pentru am căutat prea mult conceptul găsitului negăsit din oameni, am explorat şi m-am abandonat în misterul focului thanatic şi nu a fost plăcut, a fost dureros şi crud.
Fii tu următorul meu pas
, ajută-mă să învăţ să merg iar pe cele două picioare, ajută-mă să uit de umilitoarele aripi de grifon tăiate cu foarfeca chirurgicală a mamei din cauza rebeliunilor mele, ajută-mă să uit de sforile cu care mi-am legat demult gândurile ca să nu mai fugă în depărtările unui altcineva, ajută-mă sa redeschid compartimentul unui “Mâine” cu forţa unui sărut de Duminică udat de stropii săraţi ai ploii verii Noastre.