duminică, 28 august 2011

Rainy day parade

.

Daca as scrie o carte despre tine ar incepe exact asa .

Daca as scrie una despre mine ar incepe probabil si mai banal ~

Pentru ca orice ai face tu ramai aproximativ necunoscut iar eu raman aproximativ aproximativ? Aproximativ ce ?

Intr-o iarna...frumoasa l-am cunoscut. M-a urmat in nefirescul drum spre nicaieri si i-a placut. Ii ascultam muzica pentru a nu-i afla secretul. Apoi a urmat tipatul lui, l-a costat 7 guri de aer si 2 grame de inocenta. Nu aveam ce sa ne spunem. Nu am avut niciodata, a fost intre noi doar faradelinistea si tabloul noptii. Ne-am dezgolit de mirajul realitatii pentru macabrul ideal: hai sa nu pierdem pe Noi.
In incercarea umila de a salva acest dandy, si-a gasit salvarea intr-un alt chip, mai luminos si mai usor de modelat, adaptat perfect mainilor sale.

Inca ma mai gandesc la el si incerc sa recladesc fragilitatea clipelor de atunci... O...dar e atat de gresit. Imi amintesc cand eram inca mica visam ca oamenii care se potrivesc cu noi sunt nascuti din combustia interioara a norilor care atarna din cer ca liliacul proaspat inflorit. Credeam ca nu vom pierde niciodata semnalul emis de preafrumosul din jurul nostru, ca vom vorbi mereu despre fericire si despre cum alearga literele desculte prin noapte si se plimba cu un avion de hartie.

Pana si lumea de Nicaieri a disparut.

O caut in infinitul de sus...acolo unde oaspetii tin mereu
parada ploii.

duminică, 7 august 2011

Tatalui meu

Tata,

Nu am scris niciodata despre tine pentru ca niciodata limba nu mi-a parut destul de bogata si curata pentru a vorbi despre tine. Pentru ca stiu ca tu mi-ai da si painea ta de toate zilele, tu mi-ai da si nimicul zilelor reci si fericirile zilelor calde .
Faptul ca fiecare noi are un erou nu e nicidecum o elucubratie, ci motivul pentru care zambesc cand se joaca ploaia la geam si arunca un nor negru peste zambetul molatec al soarelui . Tu esti eroul meu, singurul om indeajuns de puternic cat sa ma poarte pe umeri fara ca nimeni sa nu il vada cum ma ridica cu forta profetica a unui Muhammed.
Pentru ca ai curajul sa infrunti faptul ca nu sunt ideala, dar sunt ideala in ochii tai si asta e de ajuns.
Pentru ca m-ai rupt din tine si mi-ai dat o gura din apa ta atunci cand izvoarele sperantei secasera in mine.
Pentru ca esti singurul om care nu asteapta nimic de la mine, doar sa fiu fericita.

Pentru ca nu am cuvinte sa iti multumesc cand iti aud vocea ca esti cu mine oriunde as fi, pentru ca esti donatorul meu de vise .
Pentru ca nu ai renuntat sa speri cand toti si-au pierdut speranta si au uneltit impotriva ta ca si cum ai fi inamicul intregii umanitati.

Ai fost si vei fi mereu bunul meu tata si un om minunat si pentru ca ma vezi ca pe o recompensa a muncii tale , cand uneori nu sunt decat un ghem de pacate si nocivitate care destrama ani de munca .
Pentru ca ai avut forta sa elimini ideea sfarsitului apocaliptic atunci cand sufletele pareau oricum numai nemuritoare nu.

Asa arata oamenii ca tine, au umerii lati pentru ca poarta lumea pe ei.
Ti-am zis vreodata cat de frumosi sunt oamenii cand devin stralucitoare corabii in larg?
Tata, noi-"vom străluci mereu printre oameni
ca două lampioane colorate
unul puţin mai înalt până la soare
altul puţin mai tăcut până la lună"