marți, 18 decembrie 2012

Usa


Stii povestea cu zidul ?
Nu stiu.
Vrei sa asculti ?
Sari peste partea cu a fost odata cu niciodata draga mea nu vreau sa ....
Dar pana sa isi termine propozitia ea deja il privea aprobator .

Bine nu a fost odata ca niciodata. Zidul lui era construit pe baza principiului dual deschidere si excluziune, era al lui dar nici macar lui nu ii era permis sa treaca, similar cu personajele lui Kafka si simultan un flaneur. Al cui era? Eu vorbesc strict de zid si prefer sa nu dau detalii. Capisci? 

Zidul lui era facut din ovaz,
    Ca un mic dejun irlandez,
Un pic de porridge.
       
Zidul ei era o simpla usa
    Transgresare a limitei
De ai avea o manusa.


**** Precis de data asta significantul e diferit. De data asta nu e o morala, e o parabola desculta. Inexplicabil dar in spatele zidului aerul e mai rarefiat... Vietatile respira numai cu capul in jos si merg strict in diagonala. Nu exista saruturi, mers la brat sau alte lucruri de natura emotionala. Il poti atinge pe celalalt intr-un joc de contact improvisation si dupa daca aerul iti da aprobarea ti se permit clipe de apropiere.


Dar de ce ai vrea asta?

Precis o limita este doar o limita si un zid este doar un zid si usa? 


Usa a fost promovata !

Usa si ea ....erau acelasi lucru.... deliciu chimic...esenta.



duminică, 16 decembrie 2012

Spotlight


                                                                                   Nu cauta explicatii si nu cauta adevarul.

Ar fi mai simplu daca femeia din fata ta nu ar trai in una din cartile lui Saramago. Ar fi mai simplu daca nu ar fi absurda si ar spune ca fiecare om este o insula si trebuie sa pleci de pe insula pentru a te gasi pe tine.
Ar fi simplu daca nu ar scrie/ daca nu ar respira/ daca nu ar vorbi prea mult/ daca nu ar canta la 2 dimineata/ daca ar ...
Vine o clipa cand...
                               Cartile inceteaza sa iti mai fie partenere si te trimit in explorarea propriei vieti, partea neplacuta ar fi ca niciodata nu stii ce cauti asadar te rogi sa fi fost o broasca testoasa, iti doresti sa traiesti mai mult si mai incet, iti doresti cumva sa te conectezi la organismul artificial al timpului si sa respiri aerul unui prezent favorabil.
                               Dar cum asta nu este niciodata facil :
                                Incepi si (plangi) sau te plangi folosindu-te de obiectele din dotare, foi, conserve cu arta, tentative picturale atasate de pereti, parafrazari, combinari de cifre si tot asa.




***** As vrea sa imi explice si mie cineva de ce
De ce exista un mecanism emotional ?
Explicatii favorabile :
1) senza l'amore devenim una conghilia vuota
2) optimism
3) energie
4) simbioza
5) (de)plouarea mediului ambiental afectiv
6) pentru imbogatirea povestirilor transmise pe cale orala
7) acesta nu mai este un punct ci pur si simplul umple spatiul

Asadar?
Va las in compania unui om fascinant.

marți, 9 octombrie 2012

Un fel de inceput sau A sinister beginning


It always begins with I hoped it was you and it ends with I thought it was you.

Intotdeauna incepe cu speram ca esti tu si se termina cu tu esti? Grotowski si-a numit teatrul "laborator" iar Charles Dullin l-a numit "atelier". De aici si juxtapunerea spect-actor-actor este simtita cu tarie. Nu am de gand sa vorbesc despre asta insa.

Traire, visceralitate, imaterialitate, strazi, umezeala, oameni, maini, negru. Londra e patrunsa de idealitate atunci cand nu devine casa ta. E facil sa spui ca acasa are un neajuns in schimb, acasa e acasa doar in tine unde oricum e ferit de mundan si balast. Neajunsul orasului cu pescarusi purtand pe aripi umanitatea unui necunoscut. E hilar ca scriu toate astea in timp ce ma priveste un necunoscut imbracat in rosu din casa de vizavi. Nici eu nu imi pot rupe privirea de acolo. Are o camasa alba pe care o aseaza pe un umeras si ma priveste la fel de timid inapoi, pe cat de invaziv pe atat de sensibil.  Bizar cum observatorul devine actor involuntar.

Cred ca dureaza ani buni pana gasesti apa pe care poti pluti si care al carei sunet e undeva intre visul puiul de om si visul adultului. Pana atunci ... ramas bun.


sâmbătă, 7 iulie 2012

Gradina.O alta seara in Arcadia.



Iarta-ma.

Iarta-ma pentru ca am uitat sirul barbatilor care au batut poteca asta de cuvinte. Nu au lasat in urma lor nici argint, nici poezii sau ciocolata, nu a ramas nici macar o pana din aripile ultimului venit.
Acum vreau sa vorbesc despre ei. Despre gradina cu flori pe care mi-au lasat-o.

Primul din ei nici macar nu stia sa sadeasca o floare, desi uda mereu florile gloriosului meu dor. Dorul meu era mereu fraged si inflorit. Il purtam in par si el zambea naiv stiind ce responsabilitate pusesem pe umerii lui. Dar intr-o zi el a uitat sa ude dorul iar eu am uitat sa il port, am uitat cu repeziciunea unui orb traversand o cale ferata la miezul noptii. L-am iubit pana cand farurile au uitat sa mai lumineze casuta din lemn de la marginea lumii. Semana cu tata, evident ma refer aici la faptul ca era inadaptat si avea pe buricile degetelor cate o poveste pentru fiecare zi. M-a scris fara sa stiu.

Ultimul ... Dragostea care incepe cu un refuz e sortita implinirii de moment. E epuizabila si nu se da in rate oricat de mult ai incerca. Am cautat sa vand amintirea la negru dar vanzatorii au constatat ca e ridicol sa ceri pana si un penny pentru ea, pentru ca totul era dinainte construit. Drumul pe care am mers, florile albastre din gradina, cantecul pescarusului la despartirea unui te iubesc de un altul.
Constatarea ca dragostea e divizibila pentru unii nu imi mai provoaca nimic. Nu o mai simt. In infantilitatea mea imi doresc sa vina pescarusul de atunci cu o masca venetiana si sa ma invete sa sufar din dragoste sau macar sa imi ofere o sedinta gratuita de terapie.

Trebuie sa renunt la gradina. E mult prea multa zarva acolo. Amintirile se cearta intre ele, fiecare dimineata lasa o noua victima, o alta floare smulsa din pamant lasand o urma innegrind amintirea.

Ce floare ai fost tu odata? Una nobila, caci ai sadit o alta floare... Iar asta e povestea bobului de ramas bun 9 luni de la germinatie.

P.S:  Las poarta deschisa spre Arcadia.

marți, 26 iunie 2012

Adagietto



Se imbraca cu lumina lumanarii in camera mereu intunecata. Nu e singura are notele cocotate pe degetele mainii drepte. A invatat sa uite sa numere. Numara pana la 4 si inapoi apoi inchide ochii si lumea e redusa la 4, patrimi de nota, timpi, batai, ecuatii cu -4 oameni.
Isi doreste sa auda vocea unui necunoscut la capatul firului si sa o linisteasca. Sa ii spuna ca si el a avut o zi proasta dar e arlechin profesionist si nu ii este permis sa isi stearga zambetul de sambata dimineata.
Ea l-ar invita la o cafea dar lumea ei este mult prea concreta pentru bietul arlechin.

In timpul liber se joaca cu fiul ei imbracat mereu in albastru inchis. Il cheama Tom. El e un copil fericit in ciuda circumstantelor. Ii plac acadelele Ted Rock's si ceaiul. Dimineata canta simfonia lui Icar pentru ca ii era dor de tata.
Tom nu vorbeste prea mult, doar canta, incet si singur. Uneori il acompanieaza lumanarea argintie a mamei cu flacara ei tacuta.

Azi nu a fost nici un sunet prin casa. Tom e plecat la repetitii iar mama nu mai numara. Doua saptamani a numarat, a rupt fasii de sunet si s-a dezbracat de monocrom. Azi mama poarta albastru inchis. Tocmai a inchis usa si alearga zambind sa il ia pe tom de la repetitii. Azi e ultima zi pentru acest adagietto albastru.

In acea zi mama si Tom au plutit pe oceanul albastru din globul lui Icar. Nimeni nu a mai auzit de cei doi de atunci.

luni, 18 iunie 2012


Gust din negrul tău precum gustă maşina de scris cerneala. Eşti amar, inutil si motorul absurdului. Te mişti precum un pui de ulcer întru-un corp bolnav. Te zbaţi naiv între paradoxul lui azi si amorul lui maine. Te adresai orei cu "Doamna" si mereu îţi oferi braţul unui orb oarecare precum Timpul. Consideri ca eşti altruist dar e doar o scuză de a-ti căpăta vanatul. Ai mirosul si setea dependentului de adrenalina. Ti-ai dori un harem de fluturi întru-un întuneric roşu.


Cine poate refuza negrului sa se întoarcă la negru? Ce a început în întuneric nu poate nici măcar spera la o clipa de lumina. Femeia lemn a fost femeia căutărilor lui. Mereu a rupt pentru a aprinde focul. Si-a ars încheieturile de atîtea ori dar oricum erau de prisos. Copil frumos bărbaţii vieţii tale nu ti-au venerat încheieturile. Copac fiind cel mult tulpină si o fărîmă din rădăcina, pentru cei care au rabdat pană în anotimpul rece sa te vadă fără verdeaţă, ofilită si goală.

Nimeni nu ti-a sadit o floare langa mormîntul viu, nimeni nu ti-a îmbrăcat rădăcinile în nuanţe de violet. Nimeni nu si-a rezemat capul si a rămas acolo pana ce a inmugurit dimineaţa. Nimeni nu si-a lipit urechea de anvelopa emoţională si nimeni nu ti-a şoptit "dragostea iubeşte sa iubească dragostea".

E un pas mic de la atins la stins. Azi a ars ultima ramura. I-a rămas undeva coroana... Undeva mai aproape de embrionul lui Venus.









x

sâmbătă, 19 mai 2012


Sunt sase luni, 5 zile si 10 minute de cand mi-ai alergat bezmetic in brate. Nu a fost nimic frumos in asta, ai alergat speriat la primul punct de oprire doar pentru ca avea sclipirea unui ghetar radioactiv in Noiembrie. Nu am reinventat povesti de dragoste. Nu am deschis usile catre un nou inceput. Nu ne-am schimbat reciproc. Nu ne-am imbunatatit reciproc cipul emotional. Nu ne-am imbratisat tacerile. Nu am dansat desculti pe malul marii si nici macar nu ne-am scris poezii. Am fost banali, naivi si ne-am inghesuit unul in celalalt ca intr-o barca pentru copii. Dar nu pot pleca din tine. Oricat ti-ai zgaria pielea tot nu ai sa ma gasesti. Ca un pisic orb m-am ascuns folosindu-ma de simturi. M-am ascuns unde mirosea a carne si a tine. Ti-am purtat mirosul si mi s-a facut rau de atatea ori. M-am dezbracat de tine pana am ajuns la un milimetru de dimensiunea mea reala. Cand m-am regasit m-am speriat prea tare de bucata de lut deformata si m-am imbracat iar cu mirosul si fibrele tale. Barca pare mult prea mare acum. Stai in ea singur. Iti place marea noaptea. Intunericul te acopera treptat. Treptat ai sa iti devii insuficient, treptat vei vrea sa te acoperi cu tesatura inceputului de altadata. Atunci in ultimul dans flamboiant al lunii ai sa pierzi totul. Amorul tau va fi singura hrana iar chipul din apa nu va mai fi decat imaginea femeii lui Simone de Beauvoir; Eu la fel ca si ea nu m-am nascut femeie, am devenit una. 

 Hilde

luni, 16 aprilie 2012

Cuvantului din mine

In mine locuieste un cuvant mic, negru si singur, se tot misca in stanga si in dreapta, imi cere cate un coltisor de pagina la micul dejun si apoi se mototoleste in mine ca un amor batranicios si zbarcit. Nu musca, nu latra, nu da din coada si sincera sa fiu probabil e la fel de banal ca un actor cu glow hollywoodian.
Din cate in cand mai vin oameni care misca in mine cuvantul, tandru si neasteptat si pentru o clipa uit de el. Cuvantul se estompeaza in asteptarea faptului miraculos. Miraculosul este insa o categorie care nu tine de universul mundan asa ca dupa o perioada de vegetatie a cuvantului (minim 2 luni maxim 5) revine usor furios se lipeste de tocul usii sau cine stie ce membrana elastica si imi aminteste cat de necesar imi e. El.
Vorbesc cu el uneori, ii spun cat de mult mi-as dori sa imi amintesc de glasul bunicii, de mainile ei, de cum ma adormea si de rabdarea ei in fata micutei copile insubordonate.
Uite draga cuvant iti promit solemn ca atunci cand apare un posibil alt cuvant il altoim de tocul usii pana cand avem un cires inflorit sub care sa cantam betiile fericirii.
Pana atunci, ramai cu bine.

miercuri, 25 ianuarie 2012

Lectia sau trupul

Nu, cu un nu am inceput si noi si ne-am finalizat atat de aproape de da. De un da cald aproape tangibil. Numele nimanui. Singura care va fi ancorata de trup, corabie cu motor rosiatic, va fi singuratatea.


Singuratatea traita impreuna e egala cu singuratatea traita separat asadar decat sa fiu obligata sa vad un trup diform luptand intre adevarata realitate spirituala mai bine vad unul care nu domneste peste Arcadia ca rege al tuturor scuzelor.



Daca ai taia cu fierastraul tulpina negricioasa s-ar ascunde in seva o doza nesemnificativa din Polul Nord. Ar fi alb curat si dinamic. Ar fi acolo colonii de cuvinte rotindu-se pe sfera puritatii ca si cum puritatea nu ar fi incetat sa fie magnetul lumii.
Dar in cruzimea unora nimeni nu vrea sa ma trezeasca din vis si eu tot astept finalul ...tot astept de mi-ar ateriza nimicul in dreapta ar fi o binecuvantare, dar nimicul tot intarzie si e blocat in haosul cotidian...

Atunci cand voi gasi Nimicul o sa ma pierd in propriul corp si ma vor numi Femeia din Labirintul lui Niciodata.
Pentru ca eu inca nu am invatat cum e sa traiesc in Mine.