marți, 26 iunie 2012

Adagietto



Se imbraca cu lumina lumanarii in camera mereu intunecata. Nu e singura are notele cocotate pe degetele mainii drepte. A invatat sa uite sa numere. Numara pana la 4 si inapoi apoi inchide ochii si lumea e redusa la 4, patrimi de nota, timpi, batai, ecuatii cu -4 oameni.
Isi doreste sa auda vocea unui necunoscut la capatul firului si sa o linisteasca. Sa ii spuna ca si el a avut o zi proasta dar e arlechin profesionist si nu ii este permis sa isi stearga zambetul de sambata dimineata.
Ea l-ar invita la o cafea dar lumea ei este mult prea concreta pentru bietul arlechin.

In timpul liber se joaca cu fiul ei imbracat mereu in albastru inchis. Il cheama Tom. El e un copil fericit in ciuda circumstantelor. Ii plac acadelele Ted Rock's si ceaiul. Dimineata canta simfonia lui Icar pentru ca ii era dor de tata.
Tom nu vorbeste prea mult, doar canta, incet si singur. Uneori il acompanieaza lumanarea argintie a mamei cu flacara ei tacuta.

Azi nu a fost nici un sunet prin casa. Tom e plecat la repetitii iar mama nu mai numara. Doua saptamani a numarat, a rupt fasii de sunet si s-a dezbracat de monocrom. Azi mama poarta albastru inchis. Tocmai a inchis usa si alearga zambind sa il ia pe tom de la repetitii. Azi e ultima zi pentru acest adagietto albastru.

In acea zi mama si Tom au plutit pe oceanul albastru din globul lui Icar. Nimeni nu a mai auzit de cei doi de atunci.

luni, 18 iunie 2012


Gust din negrul tău precum gustă maşina de scris cerneala. Eşti amar, inutil si motorul absurdului. Te mişti precum un pui de ulcer întru-un corp bolnav. Te zbaţi naiv între paradoxul lui azi si amorul lui maine. Te adresai orei cu "Doamna" si mereu îţi oferi braţul unui orb oarecare precum Timpul. Consideri ca eşti altruist dar e doar o scuză de a-ti căpăta vanatul. Ai mirosul si setea dependentului de adrenalina. Ti-ai dori un harem de fluturi întru-un întuneric roşu.


Cine poate refuza negrului sa se întoarcă la negru? Ce a început în întuneric nu poate nici măcar spera la o clipa de lumina. Femeia lemn a fost femeia căutărilor lui. Mereu a rupt pentru a aprinde focul. Si-a ars încheieturile de atîtea ori dar oricum erau de prisos. Copil frumos bărbaţii vieţii tale nu ti-au venerat încheieturile. Copac fiind cel mult tulpină si o fărîmă din rădăcina, pentru cei care au rabdat pană în anotimpul rece sa te vadă fără verdeaţă, ofilită si goală.

Nimeni nu ti-a sadit o floare langa mormîntul viu, nimeni nu ti-a îmbrăcat rădăcinile în nuanţe de violet. Nimeni nu si-a rezemat capul si a rămas acolo pana ce a inmugurit dimineaţa. Nimeni nu si-a lipit urechea de anvelopa emoţională si nimeni nu ti-a şoptit "dragostea iubeşte sa iubească dragostea".

E un pas mic de la atins la stins. Azi a ars ultima ramura. I-a rămas undeva coroana... Undeva mai aproape de embrionul lui Venus.









x