marți, 26 iunie 2012

Adagietto



Se imbraca cu lumina lumanarii in camera mereu intunecata. Nu e singura are notele cocotate pe degetele mainii drepte. A invatat sa uite sa numere. Numara pana la 4 si inapoi apoi inchide ochii si lumea e redusa la 4, patrimi de nota, timpi, batai, ecuatii cu -4 oameni.
Isi doreste sa auda vocea unui necunoscut la capatul firului si sa o linisteasca. Sa ii spuna ca si el a avut o zi proasta dar e arlechin profesionist si nu ii este permis sa isi stearga zambetul de sambata dimineata.
Ea l-ar invita la o cafea dar lumea ei este mult prea concreta pentru bietul arlechin.

In timpul liber se joaca cu fiul ei imbracat mereu in albastru inchis. Il cheama Tom. El e un copil fericit in ciuda circumstantelor. Ii plac acadelele Ted Rock's si ceaiul. Dimineata canta simfonia lui Icar pentru ca ii era dor de tata.
Tom nu vorbeste prea mult, doar canta, incet si singur. Uneori il acompanieaza lumanarea argintie a mamei cu flacara ei tacuta.

Azi nu a fost nici un sunet prin casa. Tom e plecat la repetitii iar mama nu mai numara. Doua saptamani a numarat, a rupt fasii de sunet si s-a dezbracat de monocrom. Azi mama poarta albastru inchis. Tocmai a inchis usa si alearga zambind sa il ia pe tom de la repetitii. Azi e ultima zi pentru acest adagietto albastru.

In acea zi mama si Tom au plutit pe oceanul albastru din globul lui Icar. Nimeni nu a mai auzit de cei doi de atunci.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu