joi, 17 ianuarie 2013

Paper


Draga amintire,



Iti amintesti cum m-ai dezbracat bezmetica in cautarea Eului Primordial? Iti amintesti cum in betia dionisiaca de atata intoxicare nici macar nu ne aminteam numele fiecaruia?
 Iti amintesti cum imi ziceai ca muzica ce atinge profunzimi e muzica lebedelor? Dar nu era vorba de Nietzsche spunand asta ci de tine dupa filmul acela exuberant cu noi doi.

Iti amintesti ce s-a intamplat dupa? Te-am tarat ca pe o prada inutila si m-am facut comoda in casa ta. In romantismul canapelei ce parca vroia sa ma elimine din tablou si sa ma inghita, ne-am uitat la un film care nu vorbea despre nimic si care vroia in conceptia ta sa fie transcendental. Gresit.  Dar hai sa mai vorbim putin despre tine (de parca nu am fi facut asta de 1 ora in masina).
In nepasarea femeii de 22 de ani, ai vazut emotia lui Hilde. Dar era emotia ei care gradual ajunsese la paroxismul intoxicarii.

Nu, nu s-a intamplat asa ai spune tu. Femeia de atunci era slaba. Iar eu ti-as raspunde, era din cauza climei din camera, sunt slabita cand temperatura este sub 15 grade. Nu ca ar fi scuza ideala pentru a te face comod cu un strain sub o patura. Aptitudini de intelegere si cunoastere cerute? Grad emotional?

Daca pana acum credeam ca emotia esentializata inca e concretizata in cautarea eului primordial si a reconcilierii cu natura ( atat interna cat si externa) aceasta Arcadia a cazut inainte de a fi proiectata. Caramizile sunt vechi iar suruburile noastre interne iubirea mea sunt mai slabite decat oasele unui fotomodel marimea 0.

Nu mai stiu cum sa ma intorc, iar acum trebuie sa plec pana te trezesti. Raman parfumul si betia momentului si un aparat cognitiv disfunctional.