miercuri, 9 iulie 2014

Mourning and sleep


 Ti-am adunat toata vina, tu mi-ai adunat tot dezastrul dintre gene. Am deschis ochii si mi-am amintit de primul noastra conversatie si de crezul tau in antiteze si valoarea lor.  As fi vrut ca ultimul vis sa fi fost mai lung si prezenta ta pe perna de langa sa nu ma fi bulversat atat. In sertarul nostru emotional s-a asternut praful si imi e teama sa il sterg oricum o sa se aseze si in alte locuri. Mi-am zis ca o sa astept ploaia afara intr-o zi cu sertarul in brate sa il spele ea. Nu vreau sa se mai contamineze si altceva.  Cu geanta intr-o parte, cu tabloul lui Hammershoi ramas in minte din The national gallery si cu draga noastra cutie asteptam ploaia. Firesc oamenii se uitau ciudat, ca si cum de ce as avea curaj sa imi scot universul interior la spalat, traiam intr-o epoca in care as putea sa o duc la curatatorie, lustruit sau alte cele.

Cum ploaia nu incepea vedeam trecatorii cum priveau mirati sertarul nostru fara inceput si fara sfarsit, nici o memorie, nici un colt mai degradat sau mai zambitor, un sertar banal ca oricare altul cu ceva praf.  Probabil ca ne-a unit golul, absenta idealului, a visului, a concretizarii.  Ploaia a inceput ca de fiecare data la 19:03 si te asteptam si pe tine odata cu ea.  Sertarul incepuse sa crape de la ploaia noastra de mai si curand m-am intors in casa tremurand cu mainile goale. Chemand somnul ai venit si tu si m-ai luat in brate tremurand cerandu-ti scuze. M-ai lasat sa dorm si mi-ai scris ca defapt nu a mai plouat demult, ploaia era in mine si in noi. Asa ca ti-ai golit si tu sertarul de mine si de noi si te-ai dus undeva cu foc cersind caldura.

A doua zi. Eroziune. Ploaie. Nimic.  Dar defapt atunci realizasem. Era legatura care imi lipsea. Pierdere temporara.  Because I had lost the you in I. I had lost you only to discover I was missing as well. Am I mourning you, myself or us?  I had lost the reality that tied us together. Irecuperabil.