joi, 16 octombrie 2014

The butterfly effect, Thoreau and Ash


Traiectoria dragostei noastre a condus catre o camera. O camera care a stat inchisa mult prea mult timp. Imi e familiar totul, aerul, mirosul tau dimineata, zambetul de pe cearceaf, lampa enervanta de pe birou. Mainile de pe oglinda care incearca sa te regaseasca si sa se vindece. Privesc pe geam si ploaia ti-a sters azi urmele. Umbra in schimb a ramas, dar se va dizolva si ea.

Ei au numit-o femeia disparuta. Pentru ca ea incetase sa isi apartina, isi pierduse motivarea si alerga dupa el, ultimul fluture din Octombrie. Intr-o zi alergand prin padure, l-a zarit, pe masura ce ea se apropia el se indeparta. Da, padurea isi pierduse si ea romantismul si totusi pastrase acest ultim fluture. Alergand dupa el in nesiguranta ei, cautandu-se si vrand sa fie iar completa el se indeparta din ce in ce mai repede. Nici macar nu ii raspundea. Dramatismul ei, nevoia ei sufocanta ii hraneau dezgustul. In aceeasi seara, Ash s-a intors acasa si a incercat sa scrie.

Nu putea sa scrie. Unde era Ea? Erau doar franturi ramase, ca o filmare de amatori viata ei se pierduse de traiectoria intiala. Avea 27 de ani si era la fel de indragostita de plimbarile cu fluturi ca prima data. Se intorcea pe aceeasi poteca in fiecare zi dar fluturele nu era de vazut. De fiecare data alerga haotic, pana cand in ziua in care s-a asezat.
Nu inteleg, nu inteleg, nu inteleg, nu inteleg, nu inteleg, nu inteleg... Era ecoul care se auzea in intreaga padure. Vroia sa fie singura si printre oameni, si realizase ce lipsea, trebuia sa se cunoasca si sa se regaseasca, da, asta nu inseamna o garantie a fericirii dar inseamna curajul de a lupta pentru redobandirea propriului eu si anularea zilelor repetitive. Abandonul muncii lui Sisif pentru munca asupra propriului eu, l-a adus pe el pe umarul ei. Fluturele nu a stat mult pana sa plece din nou dar a stat suficient incat sa ii aminteasca de libertate si de foc.